Directorii din minerit caută soluţii pentru acoperirea cererii de cărbune

Factorii de decizie din minerit şi energie de la Gorj s-au reunit ieri pentru a discuta despre găsirea unei soluţii pentru a acoperi cererea ridicată de cărbune. Conducerea SNLO a decis refacerea repartiţiilor către CET-uri, astfel încât livrarea să se facă mai repede.

La întâlnire au participat cei trei directori generali de la unităţile miniere din Gorj, şefii de la cariere şi transportatorii. Principalul subiect discutat de cei prezenţi a fost găsirea unei soluţii pentru a acoperi cererea de cărbune pentru lunile viitoare, care este cu mult mai mare decât în anii precedenţi. „Au participat reprezentanţii CET-urilor, reprezentanţii complexurilor energetice şi transportatorii. Asta în contextul în care pentru lunile următoare, noiembrie, decembrie, solicitările de cărbune de la SNLO sunt mai mari decât într-o perioadă similară a anilor trecuţi. Posibilităţile de livrare şi de scoatere a cărbunelui din depozitele noastre spre CET-uri, fiind dimensionată nu chiar la cererea actuală. Împreună cu CFR-ul şi ceilalţi transportatori ai CET-urilor, trebuia să identificăm care sunt soluţiile pentru a asigura necesarul de cărbune, soluţii care s-au găsit”, a declarat Daniel Burlan, director general SNLO

Soluţiile găsite constau în refacerea repartiţiilor către CET-uri de la punctele de încărcare decât cele de până acum. „S-au făcut repartiţii către CET-uri de la alte puncte de încărcare decât cele tradiţionale. Dacă în alţi ani livram către Arad din Roşia, anul acesta livrăm către Arad din zona Motrului, iar către Oradea de la Husnicioara”, a declarat Daniel Burlan, director general SNLO

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: