Discotecă din Logrești, în vizorul procurorilor DIICOT

Mascații au dat buzna ieri dimineață la o discotecă din comuna Logrești, patroana localului şi un apropiat al acesteia fiind luaţi la întrebări cu noaptea-n cap despre presupuse vânzări de țigări de contrabandă aduse ilegal din Serbia. Întrebări similare au primit și proprietarii unor altor localuri din alte județe ale țării, în special din zona de sud-vest, procurorii DIICOT de la Constanța coordonând o amplă investigație, care a vizat peste 50 de locații din Gorj, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Hunedoara, Vâlcea, Braşov, Constanţa şi în municipiul Bucureşti. Pe lângă țigările de contrabandă, anchetatorii au încercat să dea și de urma unor indivizi care au plasat pe piață valută falsă, cei de la DIICOT având informații cu privire la faptul că în ultimele luni membrii grupării respective au folosit sute de bancnote false de câte 100 de dolari.

„În cauză exista suspiciunea rezonabilă că membrii grupării, începând cu anul 2014, au introdus din Serbia pe teritoriul României diferite cantităţi de ţigări pe care le-au distribuit în vederea punerii în vânzare pe raza mai multor judeţe, cu preponderenţă în sud-vestul ţării. De asemenea, există suspiciunea că o parte din membrii grupării, începând cu anul 2014 şi până în prezent au introdus în România sume importante de bani (20.000 USD), constituite din bancnote de 100 USD falsificate. Bancnotele falsificate au fost puse în circulaţie pe teritoriul României, inclusiv pe raza judeţului Constanţa”, a comunicat DIICOT, azi toți cei ridicați și duși la Constanța pentru audieri urmând să afle dacă vor fi sau nu prezentați unei instanțe de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: