Doi elevi din Gorj, premiaţi de ministrul Educaţiei

Doi absolvenţi de liceu din judeţul Gorj vor fi premiaţi de către Ministerul Educaţiei. Este vorba de Adrian Mihai Ştiucă de la Colegiul Naţional "Tudor Vladimirescu" şi Elena Mihaela Moalfă, de la Colegiul Naţional “Spiru Haret”, care au avut media 10 la finalizarea examenului de bacalaureat.  Anunţul că elevii de nota zece vor fi premiaţi a fost dat de premierul Victor Ponta care a subliniat faptul că în şedinţa de ieri a Guvernului urma să fie aprobat un act normativ în acest sens.

Ponta crede că numărul celor care au copiat la examenul maturităţii anul acesta a fost mai mic comparativ cu anii trecuţi. "Înţeleg, astăzi, domnule ministru al Educaţiei, că o să adoptăm un act prin care puteţi să îi premiaţi pe cei 124 de elevi care au luat zece la Bac. Eu înţeleg că am vorbit de cei care au copiat şi e bine că îi sancţionăm şi îi pedepsim. Cred că sunt mai puţini decât în anii trecuţi, dar oricum, e şi asta o ştire", a spus Victor Ponta.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a afirmat că numărul celor care au luat nota 10 ar putea ajunge la 130 în urma contestaţiilor.

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: