Doroftei: „La Tg-Jiu mă simt ca acasă!”

Un fost campion mondial la box amator şi profesionist a vizitat ieri Tg-Jiul! Leonard Doroftei, actualmente preşedinte al Federaţiei Române de Box, s-a întâlnit cu autorităţile locale pentru a găsi soluţii de sprijinire a sportului cu mănuşi in Gorj. Doroftei a plecat super încântat din oraşul lui Brâncuşi şi promite că va reveni la Campionatul Naţional de Cadeţi care se va desfăşura aici între 14 şi 19 mai.

Cel poreclit „Moşul” se adaptează încet dar sigur cu noua postură, cea de preşedinte al FRB. Doroftei încearcă să revitalizeze boxul în România, dar nu a ezitat să intre şi...în iarbă!

Întâlniri şi multe planuri

Ales preşedinte al Federaţiei Române de Box în urmă cu 6 luni, Doroftei şi-a intrat serios în pâine. Colindă ţara în lung şi-n lat pentru a găsi soluţii de promovare şi susţinere a sportului care l-a făcut celebru în întreaga lume. Fostul campion mondial la amatori şi mai apoi la profesionişti, a poposit ieri şi în Tg-Jiu. „Moşul” s-a întâlnit de dimineaţă cu primarul Florin Cârciumaru şi cu preşedintele CJ Gorj, Ion Călinoiu, iar mai apoi a susţinut o conferinţă de presă. „Aţi avut medalii la box, acum să aveţi şi campioni. Am înţeles de la domnul primar că se va face o sală special numai pentru box. Asta e foarte important şi arată că lumea de aici e interesată de box şi de sport în general. Banii sunt marea problemă a asociaţiilor judeţene de box, dar noi vrem să facem performanţă. Momentan, Federaţia ajută asociaţiile cu prezenţa. Mai întâi să avem rezultate şi apoi vom avea şi bani, garantez asta. Vin mereu cu plăcere la Tg-Jiu pentru că aveţi oameni de sport care doresc ca Tg-Jiul să fie pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Asta am înţeles că se vrea. Am avut prieteni dintotdeauna la Tg-Jiu, chiar mă simt ca acasă aici”, a explicat ieri Doroftei.

„Gănănău a fost cel mai bun boxer gorjean. Îmi pare rău că nu a fost destul de serios, aşa cum aş fi vrut eu să fie. Putea merge mult mai departe decât a făcut-o până acum, chiar putea avea rezultate majore, să ajungă campion mondial!”    Leonard Doroftei

„Suntem onoraţi că-l putem avea aici pe preşedintele FRB. Trebuie să recunoaştem până la urmă că Doroftei este un brand mondial şi asta înseamnă foarte mult. În jurul unui brand se construiesc treptele pentru performanţă.”          Mihai Prunariu, director CS Pandurii

„Sunt încântat de vizita extraordinarului nostru oaspete, omul care ne-a făcut să ne simţim mândri că suntem români în atâtea şi atâtea episoade. Nu poate decât să ne bucure prezenţa dumnealui deoarece şi Gorjul are o tradiţie în acest sport. ” Horaţiu Gorun, director DTS Gorj

Vizualizări: 191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: