Dragoste de țară, dragoste de câine

În ziua în care l-am înmormântat pe bunicul meu, în curtea casei a apărut o cățea bătrână, din senin. Se băga în picioarele oamenilor de la înmormântare, enervându-i pe toți. Cățeaua, se subînțelege, nu l-a cunoscut niciodată pe bunică-miu. Dar pe drumul de acasă până la biserică, apoi la cimitir, nu s-a mișcat de lângă alai. După ce procesiunea s-a terminat, Florica (notă: pe toate cățelele pe care le-au avut bunicii mei în decursul anilor le-a chemat ori Florica, ori Bombonica) a petrecut ore bune cocoțată pe mormântul lu' bunică-miu, după care s-a întors acasă, la bunica.

De atunci, Florica o însoțește pe mamaie-mea în fiecare duminică, la biserică. Cât bunica mea stă la slujbă, cățeaua se duce la cimitir, la aproximativ 100 de metri distanță de biserică, într-o vale, și așteaptă răbdătoare, mereu pe același mormânt, al bunicului. Florica e o cățea foarte inteligentă, are un al șaselea simț așa cum par să aibă mulți câini, cel puțin potrivit stăpânilor lor. Are și părți proaste, însă: de pildă, mănâncă găini. Din cauza asta, într-o bună zi a fost dusă și aruncată într-un sat îndepărtat, la 30 de kilometri de satul în care stăteau bunicii mei. În două zile era înapoi în curte, sub aceeași masă de sub care fusese luată de oamenii răi și urcată în mașină, pentru a fi dusă departe. În a treia zi, era din nou cu mamaia la mormânt. Nu știu dacă Florica mai mănâncă găini acum, dar dacă nu s-a dezvățat de acest prost obicei, cred că bunică-mea ar putea hotărî oricând să renunțe la creșterea orătăniilor pentru ea.

Nu știu nici de ce vă povestesc treaba asta de Ziua Națională, când în mod normal ar fi trebuit să mă lamentez că trăim într-o țară de rahat, care nici nu merită să-și sărbătorească ziua de naștere până nu pune anumite lucruri la punct. Sau poate o fac tocmai pentru că vine iarna. Iarna, câinii, bătrânii și copiii de pe străzi o duc greu. În majoritatea covârșitoare a cazurilor, nu e vina copiilor, a bătrânilor sau a câinilor pentru că nu au un adăpost și în fiecare an, cam în această perioadă, trebuie să înfrunte pericolul sumbru al unei morți prin înfrigurare. Tocmai de aceea ar trebui să facem tot ce ne stă în putință ca să îi ajutăm. La Mulți Ani, România! Te iubesc atât de tare încât te urăsc.

www.mantzy.ro

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: