E 2015 şi da, Voltaj!

2001. BUG Mafia încinsese deja cluburile underground şi chiar discotecile. Rap-ul era cool, era mişto, era o chestie pentru rebeli. În rest, muzica din România funcţiona ca şi până atunci: pe bază de şlagăre şi, în general, piese care se reţin uşor, dar nu spun nimic. Ei, în 2001 s-a lansat primul single al Paraziţii. Se numea Shoot Yourself şi, într-una dintre strofe, spunea aşa: ”Voltaj ies pe interval, cinci lorzi/ Fără chitări în priză, vă prindeţi degetele-n corzi/ La categoria mimă, piesa e reprodusă/ Ai cântat, dar nu pe gură, ci pe partea opusă”.

Se întâmpla acum 14 ani. Nu se ştie de ce Voltaj încă mai există. Probabil au un public. Ceea ce e corect, aşa e în capitalism. Publicul validează un artist, îl ajută să nu moară, bla-bla. N-o să intru în discuţii legate de public. În general, indiferent care ar fi domeniul, cam toţi cei care fac ceva bun se plâng de lipsa lui de educaţie. Mai grav este când publicul devine atât de reprezentativ încât trimite să ne reprezinte pe plan european o formaţie pe care ar fi trebuit s-o trimită la closet. Voltaj cântă aceeaşi melodie de mult. Nu chiar din 1982, an în care spun că s-au înfiinţat (deşi nimeni nu-şi aduce aminte de ei), ci cam de când a venit băiatul cu chelie la vocal. Atunci, în 1998, odată cu cooptarea lui Călin Goia, s-a făcut şi trecerea către ”pop-ul electronic” (WTF?!) şi, vai, succesul. Aşadar, 17 ani de cântat aceeaşi melodie, încununaţi cu participarea, într-un an în care credeam că am ajuns şi noi undeva, la Eurovision. Publicul a decis. Poate nu întâmplător, selecţia s-a făcut la Craiova. Un oraş pierdut undeva  pe la sfârşitul anilor '90, care a pus la bătaie preţioasa Sală Polivalentă pentru a organiza o finală atât de învechită încât şi bunicile noastre simt că e cazul să schimbe postul.

Lumea nu a ascultat de Paraziţii, deci, iar Voltaj a câştigat. Sigur, n-ar fi Voltaj cea mai proastă trupă care ne reprezintă la Eurovision. Nici pe departe. S-a întâmplat doar să-mi amintească taman ei de retardul cultural de care suferim. Apropo de retard, ştiţi cine va reprezenta Finlanda anul acesta la Eurovision? O trupă de bărbaţi cu diverse handicapuri mentale. Oh, well... România e aici să le arate finlandezilor că se putea şi mai rău.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: