Campania electorală este perioada în care orice este permis. Orice exagerare, orice abuz, orice nedreptate și chiar orice minciună sunt scuzate de un public pasiv și mare amator de circ dintr-un motiv simplu, dar inatacabil: ”e campanie electorală”. Ca într-un basm sau taman ca-n filme, campania electorală acționează ca o mantie supranaturală, ca un scut inexpugnabil sub care, odată intrat, ești la adăpost de orice lege, orice normă, orice jurisdicție a bunului-simț.

În campania electorală nu se mai întâlnesc adversari de opinii, ci comuniști cu fasciști. Orice mică greșeală este prezentată de tabăra adversă drept o gafă inacceptabilă care pune în pericol însăși securitatea națională, iar înjurăturile de mamă sunt înlocuite cu amenințări cu moartea sau, în cazurile cele mai fericite și de cel mai înalt nivel, măcar cu pușcăria. Ponta și Băsescu? Poate vreți să spuneți Stalin și Hitler.

Dacă niște simple alegeri europarlamentare au putut isca niște atacuri atât de grosolane, trebuie să ne înarmăm cu răbdare, tutun și obraz gros pentru prezidențialele care vor urma. De fapt, odată începută, campania electorală din această primăvară nu se va mai încheia până când vom afla noul președinte al României.

Culmea, coborârea ștachetei la nivelul atacului la persoană lipsit de orice eleganță avantajează tabăra ”intelectualilor” (ți-e greu să vorbești despre așa ceva, atâta timp cât ambele tabere se pretează la același gen de război și discurs). Statistica nu lasă  nici o urmă de interpretări: cu cât scandalul este mai mare, cu atât mobilizarea oamenilor la vot crește. Și cu cât ies mai mulți oameni la vot, cu atât șansele PSD-ului să câștige sunt mai mici. Noul prieten al B1-ului și, prin ricoșeu, al lui Băsescu – Crin – abia așteaptă să se vadă președinte din partea cui nu s-ar fi așteptat.