Educatoarea de la Motru: „De ce vor să omoare copiii de la grădiniţă? Sunt posedaţi”

Autorităţile din Gorj nu par să ia în serios cazul de la Motru, acolo unde o educatoare care are 18 copii în grijă susţine că de două săptămâni cineva face în aşa fel încât pătuţurile copiilor să trepideze. Alina Pîrvulescu este o educatoare iubită de copii şi apreciată de părinţi, dar declaraţiile publice ale acesteia şi postările de pe facebook produc îngrijorare. „PSD vrea acum să omoare şi copiii de la grădiniţă, după ce nu au reuşit să mă omoare pe mine”, este doar una din frazele postate pe facebook, care ar trebui să determine o reacţie serioasă a autorităţilor.

Ziarul „Pandurul” a fost contactat zilele trecute de educatoarea din Motru, care ne-a povestit că directoarea susţinută de PSD vrea să scape de ea, că cineva a montat nişte mecanisme care zguduie pătuţurile copiilor, pentru ca aceştia să nu doarmă şi să nu poată face cu ei activităţile la clasă.

Alina Pîrvulescu a postat şi un filmuleţ pe facebook, în care încearcă timp de şase minute să îi convingă pe micuţi să doarmă, iar aceştia spun că nu pot pentru că tremură pătuţurile, duduie podeaua etc. „Probabil de jos, ceva cu senzori, cu laser, ceva care să aibă efect asupra organismului uman”, asta crede educatoarea că au făcut cei care vor să scape de ea. „Începe să zvâcnească patul, nu se mişcă patul efectiv, organismul viu reacţionează la anumiţi curenţi”, mai explică educatoarea din Motru.

 Copiii şi părinţii o iubesc pe educatoare, directoarea e îngrijorată

Părinţii copiilor par mai degrabă deranjaţi de interesul presei pentru situaţia de la Motru, ei fiind foarte mulţumiţi de educatoare. „Fetiţa mea vrea chiar şi în week-end să stea cu doamna Alina, tot timpul, şi în vacanţă spune că vrea cu doamna Alina”, „Trei ani de zile nu a fost nicio problemă, dorm copiii, fata mea o iubeşte, a avut grijă de ea”, au spus două mămici.

Directorul grădiniţei nr. 1 Motru, Camelia Barbu, a cerut un aviz psihiatric. „A fost o şedinţă a Consiliului de Administraţie şi am decis să o înştiinţăm pe domnişoara ca în trei zile să ne aducă avizul psihiatric din care să rezulte că e aptă şi compatibilă cu funcţia didactică. Aceasta este procedura. Consider că nu este o stare normală ce se întâmplă, mai ales că şi Poliţia Motru mi-a comunicat că acelaşi lucru l-ar bănui şi dumnealor, că dânşii au fost chemaţi la locuinţa domnişoarei pentru a constata astfel de lucruri”, a menţionat Barbu.

Inspectoratul Şcolar nu pare să aibă vreo pârghie. „Până când nu vom avea evaluarea unui specialist, rămân doar supoziţii. (...) Evaluarea aceasta psihologică nu este una serioasă, care să ne dea o garanţie că profesorul e apt doar să predea, ci să relaţioneze cu elevii”, a spus Georgeta Popescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

„Voi încerca să o conving să facem şi nişte controale medicale, să fim siguri că vor fi pe mâini bune copiii”, a fost reacţia primarului din Motru, Gigel Jianu, în care educatoarea are încredere, el nefiind de la PSD.

 „O nebună şi nişte îngeri de la grădiniţă”

Educatoarea Alina Pîrvulescu a postat în noaptea de sâmbătă spre duminică un mesaj lung pe pagina de socializare, chiar mai îngrijorător decât primele declaraţii pe care le-a făcut. Ea ştie că mulţi o consideră nebună, chiar dacă nu spun asta explicit.

„Dacă tot am facebook, de ce să nu-l folosesc? Dacă tot nu mă lasă ăştia să dorm, cu sursele lor energomagnetice, de e încărcată toată casa şi patul zvâcneşte ca la grădiniţă, de ce să nu scriu? Doar suntem nebuni şi eu şi copiii, nu? Noaptea e a noastră. Da. După ce au omorât copiii de la Colectiv, după ce au omorât fata de la metrou, după ce au împins la sinucidere femeia de pe bloc, după ce au incendiat fabrica de pâine de la Galaţi şi o altă fabrică de mobilă pentru distrugerea unor canapele de piele şi multe alte ticăloşii, PSD vrea acum să omoare şi copiii de la grădiniţă, ce nu au reuşit să mă omoare pe mine. De ce au omorât copiii de la Colectiv? Sunt satanişti, nu ştiaţi? De ce vor să omoare copiii de la grădiniţă? Sunt posedaţi. Da. PSD vrea să aducă inchiziţia la stăpânire, să omoare oamenii în numele Domnului. Tot poporul e posedat, numai ei, preacuraţii şi preacuvioşii pesedişti, nu”, este prima parte a postării educatoarei.

Alina Pîrvulescu a continuat spunând că: „Ereticii care nu li se supun, la moarte cu ei. Dar, cine îi opreşte? O nebună şi nişte îngeri de la grădiniţă. Păi, da, grădiniţa e de vină. Hai pe ea s-o terminăm. (...) Hai să omorâm nebuna. E periculoasă şi are prea multă putere. E de neoprit. Păi, dacă e de neoprit, cum o opresc ăştia? O hărţuim, îi băgăm energia puternică în casă. Trepidăm pătuţurile, s-o scoatem nebună. Dar nu ne gândim că, introducându-i atâta energie o alimentăm şi devine şi mai puternică. PSD îşi cedează propriile resurse. Se face un transfer de putere. Nebuna devine o bombă cu ceas, ce stă să explodeze în capul pesediştilor de la vârf şi a lui Garfield”.

 REACŢIA POLIŢIEI

Şi poliţiştii s-au săturat să primească noaptea apeluri prin care Alina Pîrvulescu îi cheamă la garsoniera sa pentru a constata că îi vibrează patul. „În acest caz poliţiştii au informat medicul de familie şi Inspectoratul Şcolar Judeţean cu privire la cele constatate, cu menţiunea analizei situaţiei şi dispunerii măsurilor legale întrucât persoana este încadrată ca profesor învăţământ preşcolar şi efectuează activităţi cu preşcolari”, a menţionat Ion Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Galerie foto


Vizualizări: 9,263

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: