Elena Udrea: “Şova este obişnuit să lucreze cu statul”

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a comentat În timpul vizitei de la Târgu Jiu contractele încheiate de „Casa de Avocatură Şova şi Partenerii“ cu cele doua complexuri Turceni şi Rovinari.

După scandalul cu contractele babane încheiate între Casa Şova şi Partenerii  şi complexurile energetice, senatorul PSD a ieşit cu declaraţii potrivit cărora Ministerul Dezvoltării i-ar fi oferit un contract cu dedicaţie, în urma căruia să îi poată fi denigrată imaginea, cum că face afaceri cu statul. În vizita sa la Târgu Jiu Elena Udrea i-a răspuns că dacă ar fi avut onoare, ar fi recunoscut că a semnat contract preferenţial.

“Dacă ar fi avut onoare şi ar fi fost bărbat, ar fi recunoscut că a semnat un contract preferenţial, aşa cum spune, cu MDRT, în anul 2008. În cadrul acestui contract-cadru, în fiecare an se re-ofertează celor 3 societăţi de avocatură, asta este legea, pentru anul respectiv, serviciile juridice. Domnul Şova, deşi a obţinut contractul-cadru în decembrie 2008, eu nu eram atunci ministru, timp de trei ani nu i-a făcut nimeni curte de la minister şi s-a supărat şi în ultimul an, când a pierdut şi ultima şansă de a fi el societatea care oferă servicii juridice, a ieşit public să spună că nu îi convine contractul respectiv. Dânsul e obişnuit să lucreze cu statul, aşa a procedat şi cu Turceniul, dar de aici a şi încasat un milion de euro”, a declarat Elena Udrea, Ministrul Dezvoltării şi Turismului.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: