Elevă de excepție, voluntar la SMURD. Vrea să devină medic!

Tot mai mulți tineri din județul Gorj au ajuns să intervină la situații de urgență alături de salvatorii profesioniști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj. Printre cei mai activi voluntari, am regăsit-o pe Daria. Este o tânără de 18 ani care face voluntariat de aproape un an. Vrea să devină medic și este încurajată să meargă la acțiunile SMURD, în timp ce alți colegi preferă să-și petreacă altfel timpul liber.

Daria Corbeanu este elevă la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. Este în clasa a XI-a și, de aproape un an, este voluntar la ISU Gorj.

Merge cu medicii la intervenții și dă o mână de ajutor celor care au nevoie. Cel mai mare vis al său este să devină medic. Pentru asta, se pregătește cu cei mai buni salvatori din cadrul ISU Gorj. „Sunt de aproape un an voluntar la SMURD. Mi s-a părut foarte interesant. Sunt elevă în clasa a XI-a. Vin la SMURD în general după ore. Îmi împart timpul și între liceu, și între ISU. Am medici și foști medici în familie. Îmi doresc și eu să merg la Facultatea de Medicină. Este foarte emoționant pe teren. Toate intervențiile m-au marcat într-un anumit fel. Înainte de a merge la facultate, eu am vrut să optez pentru voluntariat aici la ISU”, ne-a mărturisit Daria Corbeanu.

În weekend sau după ore, Daria găsește timp să îmbrace uniforma SMURD și să meargă la intervenții. Nu a regretat niciun moment că a ales să-și petreacă timpul liber în acest fel. „Vin și în weekenduri. Familia și prietenii mă susțin. Familia mea este mândră că mă implic în astfel de activități. Și aici, la SMURD, am fost primită foarte bine. Mă văd ca o colegă a lor. Când ajungem la o intervenție, ne împărțim sarcinile. Este o satisfacție enormă să știi când faci bine, când contribui să salvezi o viață”, a mai spus Daria.

Nu este singurul voluntar de la ISU. În ultimii patru ani, zeci de tineri au ales să învețe cum să acorde primul ajutor celor care sună la 112. „Daria este printre cei mai activi voluntari. A ales să-și petreacă timpul liber într-un mod diferit față de copiii de vârsta ei. Își dorește să urmeze o carieră în Medicină, a ales să aplice la programul Salvator din pasiune și să se familiarizeze cu această muncă. Dacă în 2016, când a început acest program, oamenii erau sceptici, erau puțini cei care au venit să facă voluntariat în cadrul instituției noastre, pe parcurs, tinerii au aflat despre acest program și, în 2020, avem peste 50 de voluntari care au ales să vină în cadrul instituției noastre și să intervină alături de echipajele profesioniste pentru a-i sprijini pe oameni. Este lăudabil faptul că acești tineri au ales să își dedice o parte din timpul lor liber salvării de vieți și bunuri”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Vizualizări: 2,421

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: