Elevii silitori merg gratuit în tabără pe litoral

Un număr de 80 de elevi gorjeni cu rezultate bune la învăţătură, dar care provin din familii nevoiaşe, îşi vor petrece o săptămână din vacanţă pe litoral, gratuit. Prima serie va pleca sâmbătă la Costineşti. Reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Gorj spun că programul a început în anul 2006 şi că s-a încercat să se trimită pe litoral elevi care n-au mai beneficiat de tabere sociale. “Şi în acest an vom organiza tabere sociale. Programul se adresează elevilor care în anul şcolar trecut au obţinut medii generale peste 8.00 şi care provin din familii cu venituri reduse. Întrucât  judeţului nostru i-au fost repartizate 80 de locuri am contactat doar primăriile care nu au mai trimis până acum elevi în taberele sociale. În prima serie vor pleca pe litoral elevi de la şcolile din Padeş, Bustuchin, Stăneşti şi Prigoria. Seria a doua va pleca pe data de 12 august, iar în această perioadă aşteptăm să ne trimită confirmări primăriile de la Ţicleni, Tismana, Licurici şi Peştişani”, a declarat Horaţiu Gorun, directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Gorj. Tot gratuit vor pleca în tabără şi persoanele cu dizabilităţi. Este vorba despre preşcolari, elevi şi studenţi cu handicap. “Pentru persoanele cu dizabilităţi ne-au fost repartizate 23 de locuri, iar prima serie va pleca joi în staţiunea 2 Mai. Preşcolarii, elevii şi studenţii cu handicap sunt însoţiţi de asistenţii personali”, a mai precizat Horaţiu Gorun.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: