Energia dă palpitaţii !

Trebuie sa ai inima de fier ca sa urmaresti meciurile Energiei! Pentru al doilea joc consecutiv, baschetbalistii lui Nikolic au avut nevoie de o repriza de prelungiri pentru a castiga. Au facut-o la Ciuc si au repetat scenariul si contra Craiovei. Si asta dupa ce au revenit incredibil, cu 8 puncte marcate consecutiv care au dus partida in prelungiri.

Meciurile Energiei sunt orice numai plictisitoare nu! Oamenii lui Nikolic au repetat scenariul de infarct de la Ciuc şi contra Craiovei. Craiovenii, conduşi de trioul de spiriduşi, Geenie, Seals şi Dawson, au preluat controlul în sfertul 3 şi păreau să se fi desprins în câştigători. Energia a reveni senzaţional însă în numai 2 minute. A marcat 8 puncte consecutiv şi a dus partida în overtime. Darby şi colegii săi au avut nervii mai tari, au câştigat repriza suplimentară şi au oprit tabela la 84 la 79. Louis Darby a fost in centrul atentiei la meciul cu Craiova. N-a mai fost cel mai bun de pe teren dar a primit o noua dovada de iubire din partea fanilor. Acestia i-au cantat in cor „la multi ani” americanului care a implinit 28 de ani chiar in ziua partidei. „Suntem fericiţi de felul cum am câştigat pentru că se părea că vom pierde. Am luptat însă şi am câştigat. E prima dată când câştig de ziua mea. E un cadou binevenit. M-am simţit foarte bine când mi s-a cântat la mulţi ani. Aşa cum am mai spus, aici e a doua mea casă. Mă simt bine ştiind că sunt oameni care ţin la mine. E prima dată când mi se cântă la mulţi ani pe teren, în unul din anii trecuţi au făcut asta la un antrenament. Dacă vom continua să muncim, vom prinde playofful”, a spus la final, americanul spectacol al Energiei. Revenit în octombrie la Energia, Darby a contribuit decisiv la parcursul echipei, cu o medie de 19 puncte pe meci.

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: