Energia e Euro-pa !

Visul numit Cupa Romaniei s-a spulberat din prima! Energia a pierdut inca din primul tur al Cupei in fata celor de la Odorhei si a ratat orice sansa de a mai participa in cupele europene.

Energia nu a mai avut parcursul de anul trecut din Cupă. Odorheiul şi-a învăţat bine lecţia şi nu i-a mai lăsat pe gorjeni să-i surprindă.

HC Odorhei – Energia Pandurii 32-28 (13-14), Sala Polivalentă “Lascăr Pană” (Baia Mare), spectatori 200.

HC Odorhei: Ciobanu – Kuzmanovski (11 goluri), Florea (3), Johanson (3), Rusia (7), Komporai (2), Adomnicăi (3), Mihalcea (3).

Energia: Dragomir, Rădulescu – Păiuş (6), Apolzan (4), Dan Ilieş (1), Giotoiu (3), A. Popescu (6), Udriştoiu (1), Şandru (5), Asoltanei (2).

Out din primul tur

Energia mergea la Baia Mare cu speranţe totuşi mici la o surpriză de grenul celei de anul trecut, când a ajuns până în finală. Lotul decimat de accidentări dar şi oboseala acumulată pe final de sezon îşi descurajau pe Andrieş. În primul tur, gorjenii au dat peste aceeaşi echipă pe care o eliminau anul trecut în sferturi, HC Odorhei. Trupa lui Vlad Caba îi bătuse pe Andrieş şi compania şi pe finalul campionatului iar acum a venit cu lecţia învăţată. După o primă repriză echilibrată, şi-a intrat în rol portarul Ciobanu. Fostul goalkeeper al Energiei a avut câteva parade de senzaţie prin care a închis poarta celor de la Odorhei. Degeaba au încercat Asoltanei, Apolzan şi ceilalţi să-l dovedească pe Ciobanu. Paradele acestuia în postura de unu la unu cu gorjenii au adus până la urmă victoria Odorheiului cu 32 la 28. „Ne pare rău că nu am reuşit să câştigăm şi să mergem mai departe în Cupă. Acest lucru s-a datorat din păcate accidentărilor pe care le-am avut la echipă cât şi reprizei a doua care a fost mai slabă ca prima. Diferenţa s-a făcut până la urmă şi la intervenţiile lui Ciobanu dar şi la lipsa unei bănci de rezerve la nivelul titularilor. Ciobanu a făcut un meci foarte bun în repriza a doua, noi n-am mai reuşit să marcăm din situaţiile unu la unu cu el. Eu zic că motivare a fost, am făcut o primă repriză foarte bună aşa că e normal ca la final să fi fost o stare de supărare. În momentul când pierzi e normal să fi supărat”, a declarat antrenorul Energiei, Liviu Andrieş.

Europa, poate la anul

Gorjenii au ratat astfel orice şansă de mai merge în cupele europene. În sezonul recent încheiat, trupa lui Andrieş a reuşit să treacă în premieră un tur în Europa. S-a întâmplat în Cupa Cupelor în faţa italienilor de la Noci iar Energia a fost eliminată apoi în optimi de Benfica Lisabona. „Din păcate acum am ratat calificarea în Europa. Ne-am învăţat cu cupele europene dar anul viitor nu vom mai aprticipa. Sperăm ca la anul să facem o echipă competitivă şi să ne batem acolo sus”, mai zice antrenorul Energiei care negociază acum cu şeful Gore Popescu transferul unor jucători noi. Din echipa actuală va pleca sigur Păiuş care are ofertă de la vicecampioana României, Ştiinţa Bacău. Doi dintre jucătorii cu care negociază Energia sunt de la CSM Satu Mare. Profilul căutat de Andrieş e acela de jucător muncitor, dispus să se sacrifice pentru echipă şi care să nu vină cu mofturi de vedetă.  

„Finalul de sezon a cam şters ce am făcut bun în acest sezon. Dacă ajungeam într-o cupă europeană ar fi fost un an senzaţional. Până la urmă cred totuşi că a fost un an bun, gândind realist şi obiectiv.”          

Liviu Andrieş, antrenor Energia

6 -  e locul ocupat de Energia în acest sezon, cu o poziţie mai sus decât sezonul 2010 – 2011

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: