Energia, învinsă la Dinamo de gorjeanul Fometescu

Energia n-a reuşit să se impună şi în faţa celor de la Dinamo, cel care s-a opus fiind chiar gorjeanul Fometescu. Cel mai bun jucător al gazdelor a reuşit să puncteze de 22 de ori, mai mult decât oricare jucător al lui Theo Evans, Trim reuşind să puncteze şi el de 21 de ori în acest meci, urmat fiind de Tyner şi Troupe cu câte 15 reuşite. Dacă în primele două sferturi au fost egali cu dinamoviştii, ca scor general, 37-37 la pauză şi 26-15 şi11-22, în partea a doua a meciului Dinamo a luat un avans clar după ce s-a impus cu 20-9  în sfertul trei, sfertul patru revenind Energiei, scor 24-28.

Calculele hârtiei nu s-au potrivit cu realitatea de la Bucureşti la meciul cu Dinamo la care Fometescu a reuşit de unul singur să tragă echipa gazdă după el. Energia  n-a reuşit să se impună aşa cum sperau antrenorii. Scorul final a fost însă influenţat de prestaţia arbitrilor, atât antrenorul Evans cât şi conducerea clubului fiind acuzând arbitrajul. „Vrem să depunem un memoriu la Federaţie, a fost cel mai urât joc la care am asistat. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva pe un teren de baschet la un meci oficial o asemenea manieră de arbitraj. Noi chiar am încercat să revenim în joc, dar arbitrii pur şi simplu au schimbat voit cursul meciului”, a precizat ieri antrenorul Theo Evans explicând cum antrenorii celor de la Dinamo şi chiar şi jucătorii le spuneau la arbitrii atunci când era vorba de vreun fault să schimbe decizia asupra jucătorilor cu greşeli personale. „Toţi cei de pe margine au văzut acest joc şi maniera incredibilă de arbitraj şi mi-au spus, chiar dacă nu mă cunoşteau, că a fost ceva oribil, de neimaginat şi că trebuie să facem neapărat memoriu la Federaţie!”, a mai spus Evans adăugând că i-a fost ruşine că a fost martorul unui aşa eveniment.

Au nevoie de o victorie

Această înfrângere diminuează şansele la Play-Off ale echipei gorjene, Evans incluzând la capitolul victorii acest meci: „A fost un meci pe care trebuia să-l câştigăm, iar acum avem o înfrângere în plus. Orice eşec în plus ne afectează, ne îndepărtează de Play-Off şi de acum încolo va trebui să câştigăm multe jocuri ca să putem ajunge acolo.”

Orice meci din acest sezon se anunţă extrem de dificil pentru formaţia gorjeană care nu are voie să mai facă nici un pas greşit acasă, mai ales că în campionat apar şi multe surprize. Sâmbătă Energia joacă pe teren propriu cu BC Mureş Târgu Mureş, jocul anunţându-se a fi extrem de dificil. Energia are nevoie neapărat de victorie la acest meci dacă vrea să mai spere la un loc la play-off.

Vizualizări: 94

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: