Evaziune cu produse de panificaţie

Administratorii a două societăţi din Târgu Jiu şi Motru, din domeniul comercializării produselor de panificaţie, s-au ales cu dosar penal pentru evaziune fiscală. Conform oamenilor legii, administratorul societăţii din Târgu Jiu, un bărbat în vârstă de 30 de ani, deţinea evidenţe extracontabile ce reflecta activitatea comercială desfăşurată de societatea respectivă în perioada decembrie 2014-martie 2015. Prejudiciul creat de acesta bugetului general consolidat al statului este de aproximativ 23.000 de lei.

Administratorul din municipiul Motru este acuzat că, în perioada 2008-2011, a înregistrat în documentele contabile ale societăţii mai multe facturi fiscale ce nu au la bază operaţiuni reale. Prejudiciul creat bugetului general consolidat al statului este de aproximativ 28.000 de lei, spun poliţiştii.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: