Examenul de bacalaureat, neafectat de greva dascălilor

Examenul de bacalaureat va fi susţinut în condiţii normale în toate cele 32 de centre de examen din judeţul Gorj. Cei peste 5000 de elevi din clasa a XII-a din judeţ sunt aşteptaţi să se prezinte la centrele de examen pentru susţinerea probei C. În cazul în care profesorii înscrişi în comisiile de bacalaureat nu se vor prezenta, aceştia vor fi înlocuiţi. Dascălii gorjeni vor declanşa începând de azi greva generală pe termen nelimitat, urmând ca pe 2 iunie să participe la un miting de proporţii în Piaţa Prefecturii, alături de mai multe confederaţii. Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ susţin că înlocuirea membrilor participanţi la grevă cu alte persoane, în vederea susţinerii examenelor naţionale, este ilegală. „Potrivit articolului 53 din Legea 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, conducerea unităţii nu poate încadra salariaţi care să îi înlocuiască pe cei aflaţi în grevă. În consecinţă, înlocuirea membrilor de sindicat participanţi la grevă cu alte persoane este de asemenea ilegală”, spune Vasile Mija, liderul Uniunii Sindicatului Liber din Învăţământ, filiala Gorj. Profesorii care participă în perioada 31 mai-4 iunie ca asistenţi sau ca evaluatori la această probă din cadrul examenului de bacalaureat vor fi plătiţi cu sume cuprinse între 275 şi 600 lei.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: