Examinările auto au fost suspendate

Vineri a fost ultima zi în care cei care au vrut să obţină permisul de conducere au mai susţinut proba practică. Astăzi trebuiau examinaţi însă 55 de elevi, însă aceştia au fost reprogramaţi pentru luna ianuarie a anului 2010.

Vremea nefavorabilă şi ninsoare căzută în ultima perioadă şi în judeţul Gorj a dat peste cap activitatea Serviciului Public Comunitar Regim de Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor.

Conducerea Serviciului Public Comunitar Regim de Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor a luat hotărârea să suspende examinarea candidaţilor până în luna ianuarie a anului 2010 din cauza vremii nefavorabile. Din elevii examinaţi vineri numai 15 au reuşit să obţină permisul auto. „În urma discuţiilor purtate cu prefectul judeţului am luat decizia de a suspenda examenul auto din cauza vremii nefavorabile. Vineri a fost ultima zi când absolvenţii şcolilor de şoferi care au luat proba teoretică au mai putut susţine proba practică. Din cei examinaţi un număr de 15 candidaţi au primit permisul de conducere”, a declarat Ştefan Ţacu, şeful Serviciului Public Comunitar Regim de Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor.

Reprogramaţi pentru 11 ianuarie

Astăzi trebuia să susţină proba practică a examenului auto aproximativ 50 de candidaţi numai că ei au fost reprogramaţi pentru luna ianuarie a anului 2010. Ei au fost anunţaţi de schimbările apărute prin intermediul instructorilor de la şcolile de şoferi pe care le-au absolvit. „Candidaţii care au fost programaţi pentru proba practică în data de 21 decembrie au fost reprogrmaţi pentru luna ianuarie. Ei au fost anunţaţi prin intermediul şcolilor de şoferi pe care le-au absolvit”, susţine Ştefan Ţacu.

Examinările vor  fi reluate începând cu data de 11 ianuarie 2010 când vor susţine proba practică a examenului auto cei care au fost programaţi pentru data de 21 decembrie.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: