Executarea cerne bărbații de pesediști

Un coleg (băsist declarat, pe principii, nu pe bani, că bani sigur n-are) m-a tras de mânecă și-a remarcat un lucru pe care mă tot străduiesc să-l combat, de când mi-a ridicat problema, dar nu reușesc: atitudinea diferită a corupților din PDL față de aceia din PSD, atunci când sunt puși în fața unei decizii de închisoare cu executare.

Nu-mi pot aminti vreun PDL-ist care să se fi sustras de la punerea în aplicare a legii, deși cred (de fapt știu) că mai mulți au considerat sentințele ca fiind exagerate sau nedrepte. OK, a fost Boldea, ce-i drept. A dat o tură prin Africa, dar n-a stat mult. Când l-au prins, până și el a fost demn. N-a zis nici pâs, a fost, cum ar veni, un hoț cu onoare și s-a dus să-și facă anii. Nu l-a durut inima, nu a leșinat, nu și-a amintit de boli cronice din copilărie, nu l-a durut în fund.

Pe Cătălin Voicu l-a durut tare de tot în fund. Luni dimineața, fix în ziua deciziei definitive, s-a internat la spital cu ”hemoragie rectală”. Aoleu! Deci treaba asta se face și la intrarea în închisoare, nu doar la ieșire? Uimitor! Vorba colegului, te pomenești c-o fi ieșit și ăsta din casă cu un fulăraș Burberry la funduleț. Desigur, familia a declarat că e ”suspect de cancer la colon”. Astfel, domnul Voicu se înscrie pe lista destul de consistentă a pesediștilor care se îmbolnăvesc subit taman când e cazul să fie bărbați și să accepte decizia unei justiții cum e ea (coruptă, băsistă, ce mai contează?) . Vi-l mai amintiți pe Nicolescu de la Argeș? Ăla nu și-a tras cu lama prin rect, ca Voicu, ci s-a crestat direct pe inimă, nebunul. Cum mai primea câte o decizie de arestare (și încă preventivă), cum pac, își mai monta vreo cinci stenturi. Totul culmină, cum era și normal, cu ”gestul de un cosmic dramatism” (apud. Radu Tudor) al șefului bandiților, Năstase, care s-a chinuit mult până să-și tragă glonțul ăla aproape fatal, fix prin pielea gâtului, de ziceai că-și face piercing, al naibii pișicher.

Dacă stau să mă gândesc bine, cred că o eventuală decizie din partea instanței ar fi singura care l-ar putea îmbolnăvi chiar și pe Ion Iliescu.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: