Familie pe drumuri după un incendiu

Trei persoane au rămas pe drumuri după ce casa în care locuiau a ars sâmbătă seara. Primii care au văzut flăcările au fost vecinii, fiind şi cei care au chemat pompierii. Proprietarul crede că incendiul a izbucnit din cauza unui televizor uitat aprins.

În aceeaşi situaţie este şi o familie din Stăneşti a căror casă a ars ca o torţă vineri dimineaţă.

Primul care a văzut focul a fost un vecin al familiei Avram, din Pojogeni. „Eu stau aci, la două case. Am plecat cu  calul să mă duc să-l leg mai încolo şi am văzut fum gros. Am venit să văd ce e, prima dată am crezut că a dat Cornel foc la vreun cauciuc şi când m-am apropiat am văzut că ardea casa. Am sărit cu găleţi, au mai venit şi alţi vecini”, spune un vecin.

Cornel Avram, proprietarul casei, era plecat după apă la o fântână din apropiere. Când s-a întors cu găleţile şi-a văzut locuinţa în flăcări. Cu sprijinul vecinilor acesta a încercat să salveze unele lucruri din casă, însă nu a reuşit mare lucru, focul le-a mistuit mobilierul şi bunurile care mai erau prin locuinţă. Proprietarul nu-şi dă seama de la ce ar fi putut porni focul, însă crede că cel mai probabil e de la televizorul care rămăsese deschis. „Nu ştiu de la ce, nu eram acasă. Eu eram după apă şi când am venit acasă am văzut focul. Nu am mai salvat mare lucru, că nu a fost timp”, spune Cornel Avram, proprietarul casei.

La scurt timp la Pojogeni au ajuns şi pompierii, care s-au chinuit să stingă incendiul. Aceştia au intervenit cu trei autospeciale, două de la Târgu Jiu şi una de la Cărbuneşti.

Cornel Avram locuia în acea casă împreună cu cele două fete, de 6 şi 9 ani. Mama fetelor este plecată în străinătate, unde munceşte pentru a câştiga bani pentru familie. Acum cei trei membri ai familiei Avram au rămas pe drumuri şi cel mai probabil până va trece iarna vor dormi prin vecini. 

Incendiul i-a mistuit agoniseala

Alt sat, aceeaşi situaţie. O casă din Stăneşti a ars ca o torţă vineri dimineaţa. Două persoane, tată şi fiică, au reuşit să se salveze, însă flăcările au mistuit toate bunurile celor doi.

Proprietarul casei a încercat să stingă focul, însă a asistat neputincios cum îi arde agoniseala de o viaţă. „În camera aia nici nu sunt prize. Nu-mi dau seama de unde ar fi putut izbucni incendiul. Eu dormeam şi am simţit un miros greu de fum. Am mers în camera alăturată şi focul ardea sub pat. Am aruncat cu apă, dar a izbucnit şi mai tare. Am vrut să intru să-mi iau actele, dar unde să mai intri că ardea foarte tare. Acum mi-au zis pompierii că au ars toate”, spune proprietarul.

În ajutorul său au sărit şi vecinii care însă nu au putut face mare lucru. Aceştia au chemat pompierii. „Ce să arunci apă cu găleata. Focul ardea atât de tare de nu am reuşit să intrăm nicunul. Fata spune că i-au ars cărţile, calculatorul. Au ars toate”, susţine o vecină.

Echipele de la pompieri au intervenit cu două autospeciale de apă şi spumă. „Intervenţia a durat aproximativ două ore, iar casa a ars în proporţie de 50%”, susţine Aurelian Negrea, şeful gărzii de intervenţie ISU Gorj, care nu a putut stabili cauza incendiului.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: