Furia și limbajul frust, de mahala deseori, cu care Antena 3 și-a făcut un nume în presă sunt intoxicante. Nu doar pentru public, ci și pentru restul presei. Pe undeva, este de înțeles. Când cineva te lovește cu bâta de baseball iar tu îi răspunzi cu o replică sarcastică, resimți o frustrare certă, măcar pe termen scurt. E greu să combați proștii cu argumente. Ce nu înțeleg așa-zișii deștepți este că să-i bați cu armele lor este infinit mai greu. Practic, imposibil. Nu doar că proștii se pricep mai bine la mânuirea bâtei și a mârlăniei, dar încercând tu însuți să le folosești împotriva lor, te trezești, pe nesimțite, prost. Practic, apelând la metodele proștilor din tabăra adversă, ajungi în tabăra lor. În acest caz, scopul nu poate scuza mijloacele, măcar și pentru faptul că scopul e anulat, iată, de mijloace. Cum să mai învingi un adversar tradițional dacă fără să-ți dai seama ați ajuns în aceeași echipă?

Am citit un text al lui Andrei Pleșu despre Robert Turcescu și mi s-a făcut un pic de rușine. Dar cum ăsta nu e un jurnal, nu voi vorbi despre mine. Apoi mi-am dat seama că și eu am remarcat, în ultima vreme, niște derapaje triste ale moderatorului de la B1. Și nu mă refer la prestațiile lui vocale, deși nici pentru alea nu l-aș recomanda. Ci la o nouă atitudine față de meserie, o schimbare în viziunea lui despre cum ar trebui să arate un moderator de succes. Invidios (sunt sigur) pe Mircea Badea, Robert Turcescu încearcă să fie Badea-ul părții adverse. Rage la invitați, n-are răbdare, pune problema drastic și brutal, amenință, dă din mâini și, încet și sigur, îl transformă pe Ponta în ceea ce este deja Băsescu pentru Antena 3: vinovatul de serviciu. Or, cum spuneam și la începutul textului, existența unui Badea în tabăra bună o descalifică și face să nu mai existe tabere bune. Așa cum pupincurismul nu e scuzabil nici măcar atunci când este aplicat unor persoane cu adevărat meritorii, nici gălețile cu lături nu se cuvine să le verși chiar fără discernământ, chit că cel pe care îl vizezi are niște bube evidente.

Lupta e grea, dar așa trebuie purtată. Cu tact și duritate, dar o duritate a inteligenței și stăpânirii de sine, nu a bicepsului și vocii. Turcescu n-ar putea fi Badea nici dacă ar vrea. Sau, dacă ar putea, nu ne-ar mai interesa decât ca inamic al bunului-simț, deci al nostru. Îl sfătuim, deci, să rămână măcar Turcescu, dacă mai bine nu se poate.