Fără permis, la Rânca

Un bărbat de 50 de ani, din municipiul București, a fost prins duminică de polițiști, în timp ce conducea un ATV pe DN 67 C Zona Turistică Montană Rânca, având permisul de conducere anulat. Totodată, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană având permisul de conducere anulat, transmite IPJ Gorj.

Tot la Rânca a fost prins un tânăr, de 25 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un ATV fără a poseda permis de conducere. Din verificările efectuate s-a stabilit că, acesta i-ar fi fost încredințat pentru a fi condus pe drumurile publice, de către, un bărbat, de 38 de ani, din municipiul București.

"În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere", a precizat Poliția.

Vizualizări: 6,364

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: