Festivalul ipocriziei, la final! PNL iese din guvern şi cere demisia lui Ponta

Liberalii au decis aseară ieşirea de la guvernare şi denunţarea Uniunii Social Liberale. Toţi miniştrii şi secretarii de stat vor demisiona astăzi, înainte de ora 12.00. Liberalii au retras sprijinul politic al premierului Ponta şi au decis să-i ceară demisia. Motivul? „Nu a făcut nimic din ce a promis alegătorilor”, a spus liberalul Ludovic Orban. Printre cei care au susţinut rămânerea PNL în guvern a fost Călin Popescu Tăriceanu. „Situaţia din USL nu mai putea continua. Ni s-a părut cinstit să nu prelungim un festival al ipocriziei”, a spus preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Liberalii au anunţat ieri ruperea USL, după săptămâni de criză politică. „USL nu mai există. Nu mai există pentru că nu mai urmăream împreună ceea ce stabilisem”, a fost primul anunţ al lui Antonescu.

Al doilea anunţ s-a referit la demisia tuturor miniştrilor liberali în cursul zilei de astăzi. „Miniştrii noştri şi-au anunţat demisia din punct de vedere politic. Miniştrii, secretarii de stat şi şefii de agenţii liberali, adică demnitarii partidului, vor demisiona, practic, până miercuri la 12.00, când îşi vor depune demisiile scrise la secretariatul Guvernului”, a spus liderul PNL.

Un al treilea anunţ, extrem de important, se referă la decizia liberalilor de a cere demisia lui Victor Ponta. „Îi  cerem lui Victor Ponta să-şi dea demisia. Victor Ponta primit mandatul şi apoi învestitura ca prim-ministru în fruntea unui guvern al USL din care şi liberalii făceau parte, în urma unui vot al românilor "copleşitor majoritar", cu un program politic la care şi liberalii au avut contribuţia lor. Reacţia firească a lui Victor Ponta, în condiţiile în care aproape jumătate din membrii Guvernului erau liberali, o reacţie uzuală într-o democraţie ar trebui să fie demisia domniei sale. S-ar face consultări la Cotroceni, dar asta nu este problema noastră, iar apoi, pe criterii de majoritate parlamentară, Ponta ar avea şansa să obţină un nou mandat. Dacă preşedintele PSD nu va demisiona din fruntea Guvernului, atunci PNL va rămâne în opoziţie.(...). Cetăţenii României trebuie să ştie că suntem gata să participăm la orice formulă guvernamentală, nu fugim de această responsabilitate”, a spus Antonescu.

Înaintea şedinţei, liderul PSD, premierul Victor Ponta a lansat un nou apel către PNL de a salva proiectul politic numit "Uniunea Social-Liberală" şi de a rămâne în Guvern.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: