Fetele din dosarul „proxeneţi de Anglia”, anchetate în libertate

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au mai „scăpat” de după gratii o tânără pe care procurorii DIICOT de la Gorj o reţinuseră după percheziţiile efectuate la începutul lunii atât în judeţ, cât şi la Dolj şi Olt. Diana Chiriţoiu a fost reţinută iniţial într-un lot de şapte persoane, iar Tribunalul Gorj a emis pe numele său mandat de arestare preventivă, dar magistraţii din Bănie au lăsat-o acum în libertate. Acelaşi noroc l-a avut încă de la Târgu Jiu şi Mădălina Doicaru, care are acasă de crescut un copil minor.

Pentru ceilalţi suspecţi din dosar magistraţii craioveni au dispus ca ei să rămână pe mai departe după gratii. „Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Doicaru Constantin Marius, Gornoavă Grigore Alin, Mihu Silviu Alexandru, Muru Florian şi Diaconescu Dumitru Daniel”, au decis judecătorii de la Curtea de Apel Craiova, care au dispus ca fiecare dintre cei menţionaţi să plătească şi câte 50 de lei cheltuieli de judecată. Sumele sunt o nimic toată, dacă ţinem cont că anchetatorii spun că aceştia câştigau şi câte 1000 de lire sterline pe seară de la prostituatele pe care le aveau la un local din Londra. Procurorii DIICOT spun că suspecţii au câştigat peste o jumătate de milion de lire sterline din afacerea cu fete, banii fiind investiţi ulterior în maşini de fiţe şi case cât mai aranjate.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: