Scriu acest text în condiții vitrege. Aproape imposibile. Înainte să vă povestesc, trebuie să vă rog: nu vă  jucați niciodată cu străini! Nimic. În special dacă sunt din Anglia, Irlanda, Țara Galilor și Scoția. Da, am întâlnit eu. Sunt lângă mine aici și vă transmit hello. Un băiat din Anglia și trei fete din restul țărilor pe care vi le spusei. Râd de mine că m-am retras la laptop un pic, dar e OK.

Și m-au pus să joc un joc de băut. ”Drinking game”, they said. Atât de amuzant, să joci un joc cu băut cu tații băuturii! Trebuia să iei piese dintr-un castel format din paralelipipipipede (sper c-am scris bine) astfel încât castelul să nu se dărâme. Cine îl dărâma, pierdea. Până la dărâmat, fiecare piesă scoasă conținea instrucțiuni, de obicei unele care impuneau băutul din pahar. Paharul propriu. Cine pierdea, însă, bea toate paharele de pe masă. Am fost nouă la masă. Și am pierdut. Am băut șampanie, bere, vin, whiskey și niște vodcă. Colegii români prezenți la masă mi-au prevestit moartea. Dar iată-mă viu, scriindu-vă chiar.

Unde voiam să ajung, vă întrebați? Nu la politică, slavă Domnului! Eram pe cale să vă spun că I'm still standing. Că nu m-am lăsat cucerit, ca mayașii. Că românii nu sunt slabi, ca băștinașii (nu mayașii, știu, ăilalți) cuceriți de imperiul britanic. Că putem. Că am pierdut, dar am pierdut cu demnitate. Întregul UK, reprezentat prin cei patru britanici de mai sus, mi-a aplaudat stoicismul. Am onorat România în, poate, cea mai importantă competiție din această vară la care am participat. Și noi, și ei. N-am făcut-o doar pentru mine, ci și pentru voi. Să nu ne lăsăm călcați în picioare! Adică să ne lăsăm, dar să rămânem cu fruntea sus în ciuda auspiciilor nefavorabile. Am zis! Ponta președinte! E cea mai rea variantă posibilă, deci ocazia să demonstrăm ce putem. Să vedeți ce tari o să ne ținem...