Florescu se aşteaptă la aceeaşi soartă ca a lui Călinoiu

Ciprian Florescu, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, a preluat ştafeta miercuri dimineaţă de la Ion Călinoiu. Deşi va folosi biroul lui Călinoiu, Florescu nu va renunţa nici la biroul în care şi-a desfăşurat activitatea, ca vicepreşedinte. Ciprian Florescu se aşteaptă să fie ţinta unor atacuri, ţinând cont de situaţia neplăcută cauzată de ANI fostului preşedinte al Consiliului Judeţean. Surse politice susţin că, în scurt timp, Florescu va aceleaşi probleme de incompatibilitate ca şi Călinoiu, întrucât şi numele său figurează pe ştatul de plată aferent proiectului desfăşurat de Inspectoratul Şcolar, care l-a lăsat pe Călinoiu fără mandat.

Rep.: V-aţi întâlnit cu aparatul preşedintelui Consiliului Judeţean. Aveţi emoţii?
C.F.: Este adevărat că am un pic de emoţie, pentru că relaţia dintre mine şi angajaţii Consiliului Judeţean e puţin diferită, dar nu foarte schimbată. Primul lucru pe care l-am făcut, după alegerea mea în funcţia de preşedinte, este că m-am întâlnit cu întreg aparatul, am avut o discuţie cu toţi angajaţii Consiliului Judeţean. Le-am explicat că nu se schimbă mare lucru în Consiliul Judeţean, lucrurile trebuie să meargă, să existe stabilitate, continuitate.

Rep.: V-aţi întâlnit şi cu domnul Ion Călinoiu. Ce aţi discutat?
C.F.: A fost o predare de ştafetă între fostul preşedinte şi actualul preşedinte, voi colabora în continuare cu domnul Călinoiu. Este firesc să-i cer părerea de fiecare dată când am vreo neclaritate. Relaţia pe care o avem şi pe linie politică mă ajută foarte mult, pentru că vom putea să purtăm un dialog şi în ceea ce priveşte aspectul politic, dar legându-mă de partea administrativă domnia sa ştie cel mai bine ce proiecte au existat, la ce stadiu sunt şi ceea ce trebuie făcut mai departe. Atunci când vine vorba de proiecte grele şi de fonduri mari, sigur că ai emoţii când semnezi, dar nu poţi să te împiedici de aceste emoţii şi să blochezi administraţia. Mă voi implica în absolut toate problemele judeţului Gorj, acolo unde Consiliul Judeţean are posibilitatea să se implice, fie că vorbim de relaţii instituţionale, fie că vorbim de relaţii interpersonale, mă voi implica să aduc un plus colaborării Consiliului Judeţean cu toate instituţiile.

Rep.: Acest mandat de câteva luni, până la alegeri, reprezintă o rampă de lansare pentru dumneavoastră, la preşedinţia Consiliului Judeţean?
C.F.: Va fi o experienţă aparte. Poziţia de vicepreşedinte e una, vezi administraţia într-un fel, iar cu siguranţă din poziţia de preşedinte o vezi în alt fel. Eu nu o văd neapărat o rampă de lansare, această perioadă scurtă la preşedinţia Consiliului Judeţean o văd mai mult ca o perioadă de stabilitate pentru că de asta era nevoie, de evitarea unui blocaj administrativ în Consiliul Judeţean. Ce va fi din iunie vom vedea, lucrurile se pot schimba, pot rămâne la fel, numai electoratul ştie.

Rep.: Se vehiculează că în perioada imediat următoare veţi avea probleme similare cu ale domnului Călinoiu. Vă temeţi că veţi fi pus în situaţia dumnealui?
C.F.: Am tot auzit variante de genul ăsta, sunt dispus să le primesc cu pieptul în faţă, dar ideal ar fi să le aflu dinainte ca să pot să mă pregătesc. A fost o experienţă neplăcută înaintea mea şi ar fi bine să ştiu dacă am adversari politici care mă caută să-mi sugereze pe unde ar fi problema. Acum, mai în glumă, mai în serios, voi fi ţintă predilectă. Deja tunurile se mută de pe domnul Călinoiu pe Florescu. Bucuroşi le-om duce toate de e pace, de-i război. Dacă domnul Ion Călinoiu s-a bătut cu zmeii până acum, cred că înţelegeţi figura de stil pe care o folosesc, trebuie să o fac şi eu, nu trebuie să lăsăm garda jos.

Rep.: Veţi rămâne în biroul dumneavoastră?
C.F.: Probabil voi folosi ambele birouri. Natura funcţiei mă obligă să fac acest lucru, dar cartierul general, să spunem, va fi jos, la parter.

Vizualizări: 1,032

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: