Forajele la Samarineşti au fost sistate. Rompetrol n-a găsit zăcăminte!

Societatea Rompetrol a oprit forajele de explorare la Samarineşti. S-a ajuns la peste 4000 de metri şi nu au fost descoperite zăcăminte de gaze sau petrol, aşa cum era planificat. Conducerea societăţii trebuie să decidă acum dacă vor mai avansa sau nu cu forajul.

Conform autorităţilor locale, societatea Rompetrol a decis oprirea utilajelor dat fiind faptul că, deşi s-a ajuns la o adâncime destul de mare, nu au fost găsite hidrocarburi convenţionale. „Sonda este deocamdată oprită, sunt în discuţii, vor să ceară prelungirea,  dar deocamdată nu mai lucrează din data de 6 septembrie. Au ajuns la adâncimea de 4128 metri şi acum au făcut documentaţia pentru prelungire. Încă sunt discuţii la ei, la firmă la Bucureşti, dacă o să prelungească sau o închid. Problema este că n-au prea găsit ceea ce căutau, cel puţin aşa rezultă dintr-un raport pe care ni l-au dat nouă către primărie. Dacă cer prelungirea există şanse să prelungească. Probabil o să facă suplimentare de buget şi o să meargă mai departe cel puţin 1000-1200 de metri. Au venit cu avize de la mediu, de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale şi probabil ca să se poată prelungi trebuie să se reavizeze”, a spus Marian Ardeiu, primarul comunei Samarineşti.

Cinci localnici „transformaţi” în sondori  

Poate că autorităţile locale n-au avut prea mult de câştigat prin acest proiect pe linie financiară, însă unii cetăţenii s-ar putea declara mulţumiţi. Este vorba de cele cinci persoane din comună angajate de societatea care a efectuat forajul. După ce au fost specializaţi, au fost încadraţi cu contract pe durată nedeterminată. „Pe cei cinci localnici i-au angajat definitiv. I-au dus la cursuri şi i-au făcut sondori. Se duc cu firma de foraj, Dafora Mediaş, la alte lucrări. Acum că nu mai au activitate aici, i-au trimis în alte zone din ţară. Vin o dată la două săptămâni acasă. Două le lucrează, două stau acasă”, a mai spus primarul Marian Ardeiu.

Vizualizări: 200

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: