Formularul 112, depus până pe 25 august
Contribuabilii gorjeni sunt informaţi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj că până pe 25 august au obligaţia de a depune formularul 112- „Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”. Angajatorii vor transmite aceste date numai prin mijloace electronice, deoarece formatul pe suport de hârtie nu mai este acceptat. Declaraţia se poate depune prin mijloace electronice numai dacă angajatorii deţin un certificat calificat eliberat în condiţiile Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică sau să împuternicească persoane care deţin acest certificat. „Obţinerea unui certificat calificat se face de la unul din furnizorii acreditaţi de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi menţionaţi pe site-ul Certificatul calificat obţinut trebuie înregistrat pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la secţiunea Declaraţii electronice”, anunţă Luminiţa Penciu, purtător de cuvânt în cadrul Direcţiei Finanţelor Publice Gorj. Pentru a se înregistra, utilizatorul trebuie să urmeze mai multe operaţiuni precum descărcarea documentului de confirmare, completarea şi trimiterea acestuia spre avizare furnizorului certificatului calificat, înregistrarea documentului de confirmare avizat pe portalul ANAF în secţiunea dedicată, printarea, semnarea şi ştampilarea formularului 150 generat în urma înregistrării documentului de confirmare şi prezentarea la orice unitate fiscală cu formularul 150 completat, împreună cu actul de identitate şi documentul care atestă calitatea titularului certificatului calificat de reprezentant legal al contribuabilului sau împuternicirea.
Vizualizări: 127
Distribuie Trimite pe WhatsApp