Fost salariat CEO: Ciurel merită să fie tras în ţeapă, ca boierii

Foştii salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia sunt batjocoriţi de unitate şi după luni bune de când au părăsit locul de muncă. Obligaţi să plece din unitate cu salarii compensatorii, foştii salariaţi se plâng de faptul că nici până în ziua de azi nu şi-au primit drepturile promise, iar conducerea companiei îi minte şi îi plimbă pe drumuri. Plecaţi din câmpul muncii, oamenii dau în vileag acum abuzurile săvârşite de conducerea CEO, abuzuri care i-au îmbogăţit pe unii, iar pe alţii i-au lăsat săraci lipiţi pământului şi cu datorii în bănci.

Alexandru Rolea a muncit 33 de ani la Cariera Husnicioara pe un post de brigadier. În luna mai a acestui an a fost anunţat de conducerea CE Oltenia că se află pe lista de disponibilizaţi şi că ar fi bine să ia ordonanţa şi să plece. Bărbatul a refuzat în ideea că împlinea vârsta de pensionare abia în 2017, însă superiorii săi i-au spus că dacă nu acceptă ordonanţa nu o să-l mai ponteze la serviciu. ”Pe data de 3 mai anul acesta mi-au spus că au ordin să nu mă mai ponteze, să plec acasă. Eu le-am zis că nu vreau să ies la pensie. Eu timp de şapte ani am fost brigadier, dar tot ei au făcut învârteli şi mi-au schimbat funcţia în lăcătuş mecanic fără ca eu să semnez ceva, am apărut cu 15 zile de concediu, iar eu nu am semnat niciodată. Intrând în stres, pe data de 12 mai am făcut un accident cu ATV-ul, am căzut în cap şi am stat două săptămâni în concediu medical. Nu mi-a plătit nici medicalul, eu apar cu 14 zile de medical, dar nu am luat nici un ban. Când m-am dus la serviciu mi-au spus din nou să semnez ordonanţa şi nu am vrut”, a spus Alexandru Rolea, fost salariat CEO.

Imediat după accident, managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, anunţa în media că salariaţii care aveau mai mult de 60 de zile de concedii medicale urma să li se desfacă contractele de muncă forţat. ”Mi-a fost frică şi am semnat, am acceptat să plec acasă cu şase salarii compensatorii. Deci în 28 mai am semnat şi am plecat acasă. Din şase salarii câte mi s-au promis am primit doar trei salarii. Am luat 11.900 de lei şi ar fi trebuit să primesc 18.000 lei. Acest Ciurel şi-a bătut joc de mineri, el şi adjuncţii lui şi-au bătut joc de noi. Nici banii pe care îi meritam nu ni i-a dat. Eu mă consider român, nu am avut niciodată probleme la serviciu, am 33 de ani de muncă”, a spus Alexandru Rolea.

Bărbatul povesteşte că a făcut nenumărate demersuri la companie să recupereze şi diferenţa de bani însă a primit în schimb doar promisiuni. ”Am rată de 1.100 de lei pe lună, soţia nu are serviciu. Acest Ciurel pentru mine e un boier care merită să fie tras în ţeapă, cum făcea Vlad Ţepeş. Am fost în repetate rânduri să le cer socoteala la bani, dar toţi mă mint şi mă plimbă pe drumuri. Mai am colegi care nu şi-au luat toate drepturile”, a precizat Alexandru Rolea, fost salariat CEO.

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: