Fostul preşedinte al FRH, Cristian Gaţu, internat de urgenţă

Fostul campion mondial la handbal masculin, Cristian Gațu, a fost internat miercuri la Spitalul Militar  din București. Fostul preşedinte al  federaţiei de handbal  a suferit un atac cerebral și urmează să fie operat de urgenţă.

Cristian Gațu trece prin momente dificile, toate acestea după ce a suferit un atac cerebral și a fost internat de urgență la Spitalul Militar din Capitală. Fostul campion mondial la handbal cu echipa națională a României și fostul președinte al FRH a suferit un atac cerebral, lucru confirmat și de Radu Voina. ”Am vorbit cu el, am văzut că nu prea înțelegeam ce spun. L-am întrebat ce s-a întâmplat. A zis: `nu prea îmi simt partea stângă, mâna și piciorul`”, a spus Radu Voina pentru gsp.

Cristian Gațu a efectuat un computer tomograf și i s-a descoperit un cheag de sânge la creier, de 1,5 mm. Fostul mare handbalist urmează să fie operat în cursul zilei de joi. „Am vorbit cu cei de la Spitalul Militar, doctorii ne-au dat asigurări că este un accident vascular în urma căruia se poate recupera, este în afara oricărui pericol” , a declarat Ștefan Birtalan.

Cristian Gațu s-a născut la București, pe 20 august 1945, și este dublu campion mondial, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Montreal și cu bronz la JO din 1972. Acesta a câștigat în 1977 Cupa Campionilor Europeni cu Steaua și a fost considerat cel mai tehnic jucător de handbal din România.

Vizualizări: 1,040

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: