Fostul șef al BCR Novaci cere să fie eliberat din arest

Fostul director al sucursalei Novaci a Băncii Comerciale Române, Sorin Popescu, este încarcerat în penitenciarele din România de aproape 4 luni, în baza unei sentințe care nu este însă definitivă, el cerând ieri Tribunalului Gorj să fie pus în libertate sau să i se rejudece cazul în baza legii mai favorabile.

Popescu a apărut în instanța de la Târgu Jiu spunând că s-a săturat să fie plimbat între penitenciarele de la Craiova și Aiud, unde ar trebui să execute șase ani de închisoare, la cât a fost condamnat la sfârșitul lunii ianuarie de Curtea de Apel Alba într-unul din dosarele DNA instrumentate cu privire la creditele neperformante acordate de BCR Novaci în urmă cu mai bine de un deceniu.

Sentința Curții de Apel Alba, nemotivată nici până în prezent, a fost dată pe 29 ianuarie, cu două zile înainte de a intra în vigoare Noul Cod Penal, care dezincriminează multe dintre faptele pentru care Popescu era acuzat. În plus, în baza noilor prevederi, alte acuzații erau prescrise și, ca urmare, Popescu ar fi scăpat de pușcărie. Pe numele său și ale altor doi inculpați, Ion Marin, fost patron de la Rarora SRL Râmnicu Vâlcea, și Ion Nicolae, administrator la fosta Foraj Sonde SA Târgu Cărbunești, au fost emise mandate de arestare, în ciuda faptului că nu exista o sentință definitivă. Aceștia au fost încarcerați și, după cum au fost date ieri explicații în fața instanței gorjene, inclusiv judecătorul de la Tribunalul Sibiu, ca instanță de fond, a contestat mandatele emise pe numele celor trei.

La rândul său, Sorin Popescu a explicat că a făcut tot felul de demersuri la instanțe de judecată din țară pentru a i se face dreptate, el solicitând inclusiv includerea în pedeapsa de șase ani a celor doi ani pe care i-a petrecut cu un deceniu în urmă în arest preventiv. Situația juridică a acestuia este extrem de încurcată la momentul actual, magistratul Remus Ionescu având misiunea să clarifice problemele judiciare ale fostului director de bancă. Dosarul în care Popescu a fost arestat este doar unul din cele cinci pe care DNA le-a instrumentat și în care i-a acuzat pe mai mulți funcționari bancari că ar fi prejudiciat BCR Novaci cu circa 2000 de miliarde de lei vechi. „Creierul” întregii afaceri s-a dovedit a fi omul de afaceri Paul Petre Țârdea, condamnat și el la opt ani de pușcărie în acest dosar, dar decedat pe parcursul procesului, la un moment dat, în plin scandal, în 2004, Țârdea fiind numit interimar la șefia PNL Gorj, ulterior șefii de la București ai partidului schimbându-l din funcție.

Vizualizări: 206

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: