Fotbaliştii nu mai pot intra în şomaj tehnic, dar primesc ajutor social

Noua ordonanţă modificată de guvern nu mai acordă șomaj tehnic în rândul fotbaliștilor! Jucătorii vor trebui să aplice pentru a încasa ajutoare sociale, a informat Fanatik. Pentru că Ordonanța care dorea să sprijine companiile și angajații pe durata stării de urgență a fost modificată, fotbaliştii vor trebui să solicite ajutor social.

Dinamo și FCSB și-au băgat mai mulți jucători în șomaj tehnic, dar această procedură e deja istorie, scrie Fanatik. Ordonanța care dorea să sprijine companiile și angajații pe durata stării de urgență a fost modificată. Fotbaliștii nu vor mai putea intra în șomaj tehnic, însă vor trebui să formuleze cereri pentru a încasa ajutoare sociale, a  anunţat sursa  citată.

Astfel, cluburile vor trebui să suspende temporar contractele jucătorilor, apoi să primească declarații de la fotbaliști pe propria răspundere și să le depună la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială.

Ordonanța nouă nu mai obligă cluburile să pună diferența până la 75 la sută din salariul real al sportivului, așa cum era într-o formă nepublicată încă a documentului iniţial, o versiune în care Guvernul corela situația fotbaliștilor cu Codul Muncii. S-a renunțat la prevederea aceasta și sportivilor le rămâne doar să spere că nu-i vor abandona cluburile.

"Şomajul tehnic poate fi luat în calcul când un salariat nu-şi poate relua activitatea. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Ordonanţa s-a modificat, pentru că jucătorii au altfel de contracte. Noi şi Ministerul Muncii am fost singurii care ne-am opus acestei struţo-cămile, care exclude sportivii. S-a inovat cu acest contract pentru că el trebuia sa rezolve mai multe probleme. Accesul cluburilor din România la banul public, apoi felul în care sportivii vor fi plătiţi, pentru că dacă sunt plătiţi din bani publici, lefurile lor ar fi trebuit să se afle pe o grilă. De la...până la... A existat o presiune din partea COSR şi a federaţiilor sportive, în sensul de a nu exista minim şi maxim. Noi am propus un prag, între minimul pe economie şi 2500-3000 de euro, restul banilor urmând a veni din faimosul management al cluburilor sportive.

Ordonanţa de urgenţă 30, a fost modificată pentru a găsi o soluţie corectă. Penturu ca anumiţi angajatori, nu pentru toţi, care trec din momente delicate din cauza cifrei lor de afaceri, să poată solicita ca bugetul public să cofinanţeze. Atenţie, nu vorbim de şomaj tehnic ci de o indemnizaţie! Sportivii au fost mutaţi la Agenţia Naţională/Judeţene, pentru prestaţii sociale. Ei pot beneficia de aceste indemnizaţii de sprijin, un ajutor social pe care statul, în conformitate cu decretul prezidenţial, a identificat o astfel de măsură. Una pe care am propus-o chiar eu, acum două săptămâni. Pentru că evaluările pe care le aveam, ne arătau că impactul cel mai mare va fi asupra cluburilor din eşaloanele inferioare. Aceste cluburi sunt dependendente de banul public. În prima ligă este diferit. Aceste cluburi trebuie să demonstreze că veniturile lor au scăzut cu 25% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Nu ştiu câte dintre ele pot demonstra că din marketing, reclame, publicitate etc au avut o scădere a cifrei de afacere cu 25%", a spus Dumitru Costin, la Telekom Sport.

Vizualizări: 407

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: