Frecvenţa la ore a elevilor şi a profesorilor, monitorizată de ISJ Gorj

Frecvenţa la ore a elevilor şi a profesorilor va fi monitorizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. Colectarea absenţelor se va face, în format electronic, până la data de 5 a lunii următoare. Tot începând din acest an şcolar vor fi monitorizate şi liniile directoare pe care fiecare unitate de învăţământ şi le asumă.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj va monitoriza frecvenţa la ore a elevilor şi a profesorilor în acest an şcolar. Inspecţiile organizate la nivelul unităţilor de învăţământ vor urmări observarea şi analiza participării şcolare, a cauzelor absenteismului şi a măsurilor care se impun la nivelul abordării didactice, al organizării şi al managementului şcolar. Absenţele vor fi colectate lunar de la fiecare unitate de învăţământ. “Inspectoratul Şcolar va colecta lunar numărul de absenţe, pentru a observa tendinţele şi a lua măsurile corespunzătoare. Colectarea se va face în format electronic, până la data de 5 a lunii următoare, de către o persoană desemnată de inspectorul şcolar general”, a declarat Gheorghe Mitescu, inspector şcolar general adjunct. Chiar şi directorii unităţilor de învăţământ, prin măsurile pe care le vor impune, se vor afla permanent în vizorul inspectoratului. “Din acest an, liniile directoare pe care fiecare unitate şcolară şi le asumă vor fi monitorizate de Inspectoratul Şcolar. Totodată, se vor schimba în profunzime strategiile de lucru ale consiliilor profesorale, consiliilor de administraţie, comisiilor metodice din şcoli, acţiunile metodice şi de perfecţionare, strategiile didactice şi comunicarea între partenerii participanţi la actul educaţional”, a mai precizat Gheorghe Mitescu.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: