Furt la Rosia de Amaradia

În dimineaţa zilei de 24 aprilie 2012, în jurul orelor 08:10, Poliţia Oraşului Novaci a fost sesizată de către un târgujian, cu privire la faptul că în noaptea de 23 spre 24 aprilie a.c., din imobilul pe care îl deţine pe raza comunei Roşia de Amaradia, i-a fost sustras un cazan din cupru cu o capacitate de aproximativ 70 litri.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci şi Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci. Urmare a activităţilor de cercetare şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat suspectul furtului, în persoana lui C.V., de 23 ani, din comuna Roşia de Amaradia, care, la acea dată, s-a sustras cercetărilor.

De asemenea, poliţiştii au stabilit că suspectul, după comiterea furtului, s-a deplasat la un centru de colectare a deşeurilor feroase, unde a valorificat bunul sustras.

Poliţiştii au recuperat acel cazan şi l-au restituit părţii vătămate.

În urma investigaţiilor desfăşurate, în data de 23.05.2012, poliţiştii l-au depistat pe suspectul infracţiunii de furt calificat. Acesta a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pe timp de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

În cursul acestei zile, suspectul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraşului Novaci cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: