Găselniţa lui Ciurel pentru a nu negocia cu sindicaliştii

Conducerea CE Oltenia a mai găsit un pretext pentru a nu sta la masa negocierilor cu reprezentanţii sindicatelor din minerit. O întâlnire între administraţie şi o comisie specială formată din Ion Ruşeţ, Ioan Feurdean şi Aurel Nanu trebuia să aibă loc astăzi. Conform reprezentanţilor FNME întâlnirea dintre cele două părţi a fost suspendată de conducerea Complexului Energetic Oltenia, din cauza faptului că ziarul Pandurul a postat pe pagina online o înregistrare audio de la şedinţa Comisiei Paritare. Sindicaliştii consideră că explicaţia lui Ciurel este una de tot râsul.

Comisia urma să ceară administraţiei renunţarea la cele două zile de concediu fără plată de la sfârşitul acestui an, dar şi acordarea unei prime de sărbători. Conform vicepreşedintelui Federaţiei Naţionale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu, negocierile au fost amânate. ”Ştiu că a fost nominalizată o comisie de către colegiul director de lunea trecută pentru a încerca să deblocheze discuţiile cu conducerea administrativă a CEO. Între timp, chipurile, această discuţie între această comisie şi conducerea CEO n-a mai avut loc datorită, spun ei, apariţiei pe site-ul ziarului Pandurul a înregistrărilor făcute, zic ei, de cineva de la  sindicate. Asta a fost motivaţia dumnealor pentru care această comisie nu a fost primită la discuţii până acum. Ei spun că a fost neserios din partea noastră, că nu e deontologic între partenerii de negociere să se întâmple aşa ceva. Urma să discute Ruşeţ cu Răuţ şi în funcţie de ce discutau se stabilea data la care va avea loc discuţia asta, de deblocare a negocierilor”, a spus Dumitru Pârvulescu, vicepreşedintele FNME.

Sunt rezerve pentru acordarea primelor

Sindicaliştii sunt de părere că într-un final vor fi acordate prime de sfârşit de an.“Sperăm deblocarea discuţiilor vis-a-vis de acel bonus de sfârşit de an, nu neapărat în Comisia Paritară. Conducerea administrativă va hotărî într-o şedinţă de directorat şi va spune că va da bonusuri de sfârşit de an salariaţilor. Comisia e destul de supărată pe chestiunea asta şi probabil că până la urmă vor da. Din calculele noastre, ar fi ceva rezervă la fondul de salarii. A doua chestie este rediscutarea celor două zile neplătite la sfârşit de an. E destul de aiurea, ca salariat al CEO, să stai şi să aştepţi unele chestiuni care le-ai avut ani de zile şi acum nu le mai ai”, a mai spus Pârvulescu.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: