Gigel Capotă, de la prins evazionişti la promovarea turismului

Fostul şef de la Garda Financiară, Gigel Capotă, a revenit cu serviciul în Gorj. După ce preţ de câteva luni a lucrat în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, Capotă a fost detaşat într-o nouă direcţie. Este vorba de reprezentanţa Gorj-Mehedinţi a Direcţiei de Dezvoltare Teritorială din cadrul Autorităţii Naţionale de Turism. Coordonează această reprezentanţă de la mijlocul acestei luni, biroul său fiind la Prefectura Gorj

După desfiinţarea Gărzii Financiare Gorj, Gigel Capotă, a încercat să prindă un post de conducere în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, însă nu a reuşit să promoveze concursul. A reuşit totuşi să ocupe un post de consilier superior în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice din Bucureşti. A vrut totuşi să fie mai aproape de casă şi a reuşit să revină. Nu în domeniul finanţelor, ci în domeniul turismului. Acesta coordonează din data de 17 martie o nouă instituţie înfiinţată pe plan local, subordonată Autorităţii Naţionale de Turism (ANT).

Gigel Capotă a precizat ce presupune noul său job. „Mă ocup în principal de promovarea turismului în zonă. Colaborez cu autorităţile locale în vederea identificării obiectivelor turistice. Mă ocup de consilierea agenţilor economici cu activitate de turism pe probleme privind legalitatea funcţionării şi modul de respectare a criteriilor prevăzute în actele normative, acordarea de avize tehnice de specialitate pentru programele de formare profesională aferente profesiilor din sectorul turism, hoteluri, restaurante, şi altele”, a declarat Gigel Capotă.   

Pentru a fi mai aproape de autorităţile locale, cu care trebuie să colaboreze de aici în colo, a închiriat un spaţiu în cadrul Prefecturii Gorj.  

Vizualizări: 204

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: