Gilortul Târgu Cărbunești, din nou în deplasare după puncte

Gilortul Cărbuneşti a început bine partea a doua a campionatului, cu o victorie în deplasare. Şi în etapa a doua, Gilortul joacă în deplasare, la Brad, unde caută o nouă victorie în faţa celor de la Armata Aurul Brad.

În prima etapă din play-out, gorjenii de la Cărbuneşti s-au impus cu 2-0 pe terenul Progresului Ezeriș. Sâmbătă cei de la Gilortul întâlnesc  lanterna roșie, Aurul Brad iar pentru ambele formații punctele sunt foarte importante.

Pentru Aurul Brad este una dintre ultimele șanse de a se salva de la retrogradare, distanţa dintre hunedoreni și locul opt, ocupat de Progresul Ezeriș, fiind de 10 puncte, dar nici acesta nu asigură rămânerea în eșalonul terț în proporție de 100%.

Progresul are doar 6 puncte acumulate, unul singur obținut în cele patru partide din stagiunea de primăvară. În ultimele 4 partide echipa din Ezeriş a obținut următoarele rezultate: 1-2 cu CSM Deva (d), 1-1 cu Viitorul Șimian (d), 0-1 cu Jiul Petroșani (a) și 0-3 cu Viitorul Șimian (d).  Cele două echipe s-au întâlnit și în sezonul regulat curent, pe 25 septembrie 2021, când Gilortul a câștigat cu 3-1 la Brad, și 27 noiembrie 2021, când tot gorjenii s-au impus categoric, scor 5-2, pe Stadionul Cristinel Răducan. „Un succes al băieților noștri în partida de sâmbătă ar îndepărta formația de pe Gilort de zona nisipurilor mișcătoare și ar face ca elevii lui Alex Stoica să privească cu mai mult optimism spre rundele viitoare”, au anunţat oaspeţii acestui meci pe pagina oficială. Gilortul a mai anunţat că are întreg lotul valid înainte de confruntarea cu Aurul Brad şi că Leonard Gheorghe este apt de joc. Fundașul Gilortului revine astfel după o accidentare suferită în meciul de pregătire cu Minerul Costești, din 26 februarie, iar Denis Bucur poate, de asemenea, evolua, acesta fiind absent, din motive medicale, la meciul din etapa trecută de la Reșița, cu Progresul Ezeriș.

Vizualizări: 421

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: