Gorjean bătut măr de poliţişti într-un târg din Baia de Aramă

Un bărbat în vârstă de 31 de ani din oraşul Tismana susţine că a fost agresat de poliţiştii din Baia de Aramă. Alin Sarcină este hotărât să dea poliţiştii în judecată şi ieri s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală pentru a-şi lua certificat medico-legal din care reiese că gorjeanul s-a ales cu o fisură de maxilar.

Alin Sarcină a fost duminică împreună cu cumnatul lui să vândă şase purcei în târgul de animale din Baia de Aramă. „Eram în târgul de animale când au venit cei de la poliţie să-mi ceară actele de provenienţă a mărfii. Doi dintre ei erau îmbrăcaţi în uniformă, unul de la Poliţia Economică era civil ca şi cel de la Direcţia Sanitar Veterinară. Nu s-au legitimat şi mi-au cerut actele şi le-am zis că nu le am“, povesteşte omul. Acesta spune că de aici înainte nu a primit mai multe lovituri, umplându-l de sânge. „Au început să mă bruscheze, m-au lovit cu capul de maşină, mi-au întors mâna pe dos la spate şi m-au târât prin noroi până la maşina de poliţie cu care m-au dus ca pe un infractor la Poliţie. Aici m-au lovit din nou iar apoi m-au băgat în baie să mă spăl că eram plin de sânge şi de noroi de când m-au trântit jos. Şi toate astea s-au întâmplat pentru a mă constrânge să semnez un proces verbal dat de cei de la Direcţia Sanitar-Veterinară pentru că nu am avut acte de provenienţă a mărfii pentru care mi-au dat o amendă de 700 de lei.  Nu au vrut să-mi spună cum îi cheamă dar o să aflu şi singur şi după ce mă duc la Medicina Legală să iau certificat medical mă duc la Parchet să depun plângere împotriva lor”, susţine Alin Sarcină.

În urma sesizări făcute de postul de televiziune Gorj TV, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Mehedinţi s-a constituit o echipă care a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. „În urma înştiinţări dumneavoastră la nivelul Inspectoratului s-a format o echipă de verificare care s-a deplasat la faţa locului, mai exact la Poliţia din Baia de Aramă, să vadă ce s-a întâmplat duminică şi să vadă dacă cele sesizate se confirmă. Aşa am aflat că bărbatul nu a vrut să se legitimeze şi s-a purtat urât cu colegii mei însă nimeni nu l-a lovit”, a declarat Nicolae Lohon, purtător de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Martor

Toate acestea s-au întâmplat sub privirile cumnatului care l-a însoţit pe gorjean în târgul de animale. „Eu nu am putut face nimic. L-au bătut ca pe un animal fără niciun motiv. Nu a avut acte îi dădea amendă şi gata nu să se comporte cu el ca cu un criminal. Era plin de sânge. L-au lovit cu pumnii şi picioarele şi l-au dat cu capul şi de maşină. Când m-am dus după el la Poliţie am vrut să vorbesc cu comandantul ca să depun plângere şi nu m-au lăsat, au zis să nu mai facem atâta tam-tam şi să lăsăm lucrurile aşa că este mai bine. Normal că doar sunt colegi şi se acoperă. Nici măcar nu s-au legitimat ca să ştim şi noi cum îi cheamă. Nu înţeleg de ce l-au bătut. Îi făceau proces verbal de amendă şi cu asta basta dacă o plătea era treaba lui dar nu trebuia să-l bată atât ca să semneze procesul verbal”, a declarat Petrişor Gavrilescu, cumnatul victimei.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: