Gorjenii continuă să fure lemne din codrii judeţului

Poliţiştii Serviciului Poliţiei de Ordine Publică şi cei ai posturilor comunale de poliţie au continuat acţiunile de prevenire şi combatere a tăierilor şi sustragerilor de material lemnos. Pe lângă cei care comit astfel de fapte, rămân în atenţia poliţiştilor şi persoanele care efectuează transport de material lemnos.

Poliţiştii din Băleşti, în colaborare cu cei ai Serviciului Poliţiei de Ordine Publică, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale de natură silvică, în fondul forestier aparţinând pădurilor private Găvăneşti şi Stolojani, după cum am aflat de la purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, inspetorul Daniel Tică. „Cu această ocazie au fost depistaţi numiţii Constantin R., de 40 de ani şi Virgil G., de 41 ani, ambii din comuna Băleşti, care transportau material lemnos de esenţă cer şi carpen, fără a deţine documente legale de transport. Materialul lemnos a fost indisponibilizat iar cei doi au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii nr. 46/2008, procesele verbale urmând a fi înaintate Ocolului Silvic Tg. Jiu, în vederea stabilirii cuantumului amenzii”, spune Tică.

Poliţiştii din Ţicleni au avut şi ei o acţiune asemănătoare, în timpul căreia l-au depistat în apropierea unei păduri, situată în zona ,,Cioieniţa”, pe Gabriel N., de 36 ani, din Tg.Cărbuneşti, care transporta cu o căruţă 5 buşteni esenţă cer, pe care intenţiona să-i ducă la domiciliu. Având în vedere că materialul lemnos fusese tăiat fără drept dintr-o pădure proprietate privată, poliţiştii au întocmit pe numele bărbatului dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos.

De asemenea, agenţii Postului de Poliţie Ţânţăreni l-au depistat pe Vergică M., 34 ani, din localitate, în timp ce transporta cu o căruţă pe D.C. 51 Floreşti, material lemnos, esenţă gârniţă. Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta fusese sustras din pădurea satului Arpadia. În urma măsurării şi cubării materialului lemnos, s-a luat măsura întocmirii procesului verbal de sancţionare contravenţională, care a fost înaintat Ocolului Silvic Turceni în vederea stabilirii cuantumului amenzii.

Vizualizări: 84

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: