Gorjenii îl vor senator pe Petrică Mâţu Stoian

Gorjenii vor ca renumitul interpret de muzică populară Petrică Mâţu Stoian să ocupe locul lui Toni Mihail Greblă pe Colegiul II Senat. Cel puţin asta rezultă dintr-un sondaj efectuat de Partidul Forţa Civică în urmă cu câteva zile. Preşedintele Ion Săvoiu spune că l-a inclus în sondaj pe Petrică Mâţu Stoian când a văzut că niciunul dintre politicienii pe care îi avea pe listă n-a fost agreat de oameni. Ţinând cont de rezultatele sondajului, Săvoiu i-a propus interpretului de muzică populară să candideze din partea Forţei Civice însă acesta l-a refuzat.

Rep.: Ştim că aţi realizat un sondaj de opinie. Câte persoane au fost intervievate?

I.S.: Sondajul l-am realizat pe un eşantion de 628 de persoane din diferite zone ale judeţului: Novaci, Baia de Fier, Alimpeşti, Turceni, Aninoasa, Bălăneşti şi inclusiv Târgu Jiu. Am efectuat sondaje în special unde vedeam grupuri de oameni: în staţiile de autobuz, în magazine, la discoteci, pe lângă primărie şi inclusiv taximetrişti.

Rep.: Care a fost rezultatul sondajului?

I.S.: Rezultatul sondajului a fost unul spectaculos. În fruntea clasamentului s-a aflat Petrică Mâţu Stoian, renumitul interpret de muzică populară. Asta în condiţiile în care am vrut să văd care este omul politic cunoscut în Gorj ce ar putea să aibă şanse împotriva PSD.

Rep.: Cum v-aţi gândit să-l includeţi în sondaj pe Petrică Mâţu Stoian ţinând cont că nu este un om politic?

I.S.: I-am trecut în sondaj pe Liviu Andrei, Marcel Romanescu, Victor Banţa, primarul Marian Rotaru şi mulţi alţi oameni, însă ideea de a-l include pe Petrică Mâţu Stoian mi-a dat-o un tânăr din Bălăneşti. Acesta mi-a spus că el l-ar vota doar pe Petrică Mâţu Stoian. L-am trecut pe listă şi am observat că are foarte mulţi admiratori în Gorj. Mulţi îl văd ca un diferit de ceilalţi candidaţi tocmai pentru că nu este politician. Oamenii spuneau că Petrică Mâţu Stoian este foarte cunoscut şi că va face ceva pentru Gorj.

Rep.: Nu v-aţi gândit să-i propuneţi să candideze din partea Forţei Civice la Senat?

I.S.: Bineînţeles, asta am şi făcut. Miercuri am fost acasă la dumnealui, la Craiova şi i-am propus acest lucru, însă a refuzat oferta noastră. Mi-a spus că deocamdată vrea să-şi continue cariera în muzică. Pot să vă spun că am rămas surprins de cât de multe lucruri ştia despre politică.

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: