Gorjenii nu mai fac donaţii la Crucea Roşie

În plină criză financiară, numărul gorjenilor care fac donaţii la Crucea Roşie a scăzut considerabil. De cele mai multe ori, atunci când apar cazuri mai deosebite, se primesc ajutoare de la Banca de Alimente de la Bucureşti sau din judeţele limitrofe. Totodată, în prezent se strâng cotizaţii de la unele societăţi comerciale şi instituţii pentru fondul constituit special în cazul apariţiei unor dezastre naturale pe teritoriul judeţul Gorj.

Gorjenii se pare că au uitat de ajutoarele umanitare şi de solidaritate de când criza financiară a pus stăpânire şi pe judeţul Gorj. Atunci când sunt identificate persoane cu posibilităţi materiale precare, Crucea Roşie Gorj primeşte ajutoare  printr-un proiect naţional de la „Banca de alimente” din Bucureşti sau de la alte judeţe care au supermarket-uri cuprinse în acest program. „Alimentele date ca ajutoare prin „Banca de alimente”  vin de la Bucureşti sau din alte judeţe pentru că noi nu avem supermarket-uri care au încheiat contracte pentru a intra în acest program. De fiecare dată când avem un caz deosebit noi le cerem sprijinul şi ne trimit ajutoare”, a declarat Grigore Bunăiaşu, directorul de la Crucea Roşie.

Crucea Roşie a făcut un apel la instituţiile publice şi societăţile comerciale pentru strângerea cotizaţiei anuale pentru fondul destinat situaţiilor de urgenţă şi dezastrelor care pot afecta judeţul Gorj. Până în prezent, numai Complexul Energetic Turceni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi o societate comercială a achitat cotizaţia pentru anul 2010. „Noi avem un fond de aproximativ 150 de milioane de lei vechi pentru situaţii de urgenţă şi dezastre care pot apărea în judeţ. Am făcut un apel şi la instituţiile din judeţ şi la societăţile comerciale să strângem cotizaţii pentru acest fond şi deja am început să primim banii”, susţine Grigore Bunăiaşu.

Puţinii gorjeni care mai fac donaţii preferă să dea sume de bani fie ele cât de mici decât alimente sau articole de îmbrăcăminte pentru că Crucea Roşie nu are spaţii de depozitare. „Când a fost nevoie am donat cât am putut. Ultima dată am dat 10 lei vechi pentru că de atât am dispus, dau şi eu din puţinul pe care-l am că poate îmi ajută şi mie Dumnezeu”, spune un târgujian.

Vizualizări: 86

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: