Gorjenii vor avea card de sănătate până la sfârşitul anului

Toţi gorjenii vor primi începând cu luna aceasta carduri naţionale de sănătate. Acesta va putea fi ridicat de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi va cuprinde întregul istoric medical al bolnavului. Cardul naţional de sănătate va funcţiona doar în circuit intern şi va cuprinde pe lângă numele pacientului, data naşterii, grupa sangvină şi date privind istoricul medical al posesorului. „Cardul naţional de sănătate va avea circuit intern şi se va elibera pe parcursul anului 2011 devenind funcţional din 2012. Toţi cetăţenii vor primi acest card fie că plătesc sau nu asigurare medicală. Este obligatoriu şi va urmări circuitul medical al pacientului”, a declarat Gheorghe Cocină, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj. Cartela le va spune cadrelor medicale dacă plătim sau nu asigurare medicală, ce diagnostic am primit de-a lungul timpului dar şi ce reţete ne-au fost eliberate. Posesorii de carduri naţionale de sănătate care nu sunt asiguraţi vor primi doar îngrijiri medicale de urgenţă. „Deţinătorul cardului va trebui să prezinte cartela şi la doctorul de familie, la farmacie dar şi la spital, toate informaţiile medicale fiind înregistrate în sistemul informatic al casei de asigurări”, a precizat Gheorghe Cocină.

Cert este faptul că toţi furnizorii de servicii medicale vor trebui să aibă pe lângă cititoare de card şi un sistem informatic bine pus la punct.

Cardul medical nu este transmisibil şi are o valabilitate între doi şi cinci ani. Contravaloarea cardului naţional de sănătate nu a fost încă stabilită.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: