Gorjul, invocat de Ponta în negocierile cu UDMR

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România are mai toate șansele să intre din această săptămână din nou la guvernare, negocierile purtate de Victor Ponta pe această temă fiind în toi, chiar dacă premierul s-a văzut în week-end cu Papa la Roma. Șeful PSD a fost întrebat de jurnaliști dacă în negocierile cu reprezentații UDMR a discutat și despre problema arborării drapelului secuiesc pe clădirile oficiale sau dacă autoritățile vor renunța la procesele intentate pe această temă și care sunt în derulare la diferite instanțe. Ponta a spus că nu se pune o astfel de problemă, menționând și dând exemplu, aleatoriu, evident, că dacă la Gorj sunt arborate și steagurile autorităților locale lângă cel național nu e nicio problemă. „Nu se poate renunţa la procese, dar, din punctul meu de vedere, punct de vedere pe care l-am susţinut împreună cu domnul Antonescu, amândoi am susţinut acest lucru, şi anume acela că atâta timp cât pe toate clădirile aparţinând autorităţilor locale apare în mod clar steagul României şi steagul Uniunii Europene, dacă alături de steagul României şi al Uniunii Europene sunt puse însemne ale autorităţilor locale, fie că e vorba de Gorj sau de Teleorman, fie că e vorba de Harghita, e în regulă", a spus Ponta.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: