Gorjul, prezent cu două standuri la Târgul de Turism

Consiliul Judeţean Gorj va participa, în perioada 13-16 noiembrie, la Târgul de Turism al României, organizat la Romexpo-Bucureşti. Spre deosebire de anii trecuţi, Gorjul va fi prezent cu două standuri, urmând ca în această perioadă să fie promovat potenţialul turistic al judeţului pe zile tematice: turism cultural, turism montan şi de aventură, turism monahal, City break Târgu Jiu, tradiţii şi patrimoniu cultural. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean, cheltuielile cu evenimentul se ridică la aproximativ 35.000 de lei.

Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”, Şcoala Populară de Artă, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” şi Serviciul Salvamont Gorj vor participa alături de Consiliul Judeţean la Târgul de Turism care va debuta joi, la Romexpo-Bucureşti. Gorjul va fi prezent cu două standuri: „Redescoperă Gorjul” şi „Vino Acasă la Brâncuşi!”. Printre acţiunile ce se vor organiza în vederea atragerii de turişti se numără: expoziţii de meşteşuguri populare, expoziţii de fotografie, prezentare de carte „Aşa grăit-a Brâncuşi!! de Sorana Georgescu Gorjan, spectacole folclorice, etc. De asemenea, va fi avea loc şi o emisiune de promovare turistică la o televiziune naţională. Dacă instituţiile de cultură vor încerca să atragă turişti prezentând tradiţiile şi meşteşugurile gorjeneşti, Serviciul Salvamont va avea ca sarcină promovarea turismului în natură, munţii şi peşterile Gorjului, turismul montan şi de aventură şi Transalpina. De asemenea, va fi prezent la Bucureşti cu o expoziţie de echipamente şi dotări specifice, precum şi cu video-proiecţii filme de prezentare a turismului monahal. „În ultimii 10 ani, de când participăm la târguri de turism, numărul de turişti din Gorj a crescut anual cu 5-10%. În fiecare zi standurile Gorjului de la Romexpo se vor schimba, oamenii având posibilitatea să vadă lucruri diferite. Pe parcursul celor patru zile, vor fi distribuite pliante şi materiale promoţionale”, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Salvamont Gorj.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: