Grigoraş pregăteşte Pandurii, versiunea 2012-2013

Grigoraş nu a riscat aproape deloc în meciurile amicale din Austria. A folosit încă din prima o echipă foarte apropiată de cea pe care o va folosi în noul sezon. Cea mai mare problemă a lui Grigoraş rămâne plecarea lui Pintilii, pentru care nu are încă un înlocuitor pe măsură. La capitolul atacanţi, situaţia s-a schimbat puţin, Matulevicius înlocuindu-l pe Batin. Pena pare tot mai departe de Pandurii.

Faţă de sfârşitul turului sezonului trecut, Grigoraş a pierdut două piese cheie, Chiricheş şi Pintilii. Primul va fi substituit de Mamele dar pentru Pintilii, Grigoraş nu a găsit nicio soluţie de avarie. Odată cu sosirea lui Răduţ, Grigoraş se vede nevoit să-l treacă pe Nistor pe postul de închizător.

Portar: Tânărul David Lazar a încheiat sezonul trecut ca titular dar în pregătiri Pedro Mingote a fost opţiunea numărul unu a lui Grigoraş. Mingote a apărat în 3 din primele 4 amicale din Austria iar experienţa sa pare să-l impună în primul 11. În plus, portughezul de 31 de ani a fost nominalizat de Grigoraş pe lista celor 4 jucători pasibili de fi numiţi căpitan în locul lui Pintilii. Horvat rămâne al treilea portar şi va apăra mai mult la Pandurii II.

Fundaş dreapta:Pentru moment, situaţia e relativ simplă. Adus de la Cluj în iarnă, Bogdan Ungruşan e clar soluţia de bază pentru Grig. Unguruşan (29 de ani) s-a integrat imediat la Pandurii şi a fost titular în toate amicalele gorjenilor din Austria. Unguruşan va avea un concurent serios abia după ce Pleaşcă va reveni la o formă sportivă acceptabilă. Pleaşcă s-a accidentat grav sezonul trecut în amicalul Belgia România şi va mai trebui să rabde încă 1-2 luni până când va putea emite pretenţii de titularizare. Şi Rusu e o soluţie în banda dreaptă dar Grigoraş îl vede mai mult ca a treia soluţie în centrul defensivei.

Fundaş central:Adrian Rusu şi Iulian Mamele au fost folosiţi titulari în 3 din cele 4 amicale disputate de gorjeni în Austria până aseară. Sosit în această vară de la Chiajna, Mamele s-a integrat imediat şi a fost descris de Grigoraş ca un super jucător. Cuplul Rusu-Mamele a avut prioritate deoarece o altă achiziţie, Melinte, a fugit la Astra iar ivorianul Viera a întârziat o săptămână în Austria din cauza problemelor cu viza. Viera e însă printre jucătorii favoriţi ai lui Grigoraş aşa că ivorianul a fost titular şi căpitan în amicalul de marţi cu Levski Sofia. Viera – Mamele va fi cuplul de fundaşi centrali în primul meci cu U Cluj iar Rusu şi tânărul Ionuţ Rada rămân primele soluţii de rezervă.

Fundaş stânga: Cea mai simplă alegere pentru Grigoraş. Alexandru Vlad nu are concurenţă după plecarea lui Cardoso la Alania aşa că are postul asigurat. Doar nişte meciuri mai slabe ale fostului jucător de la Năvodari l-ar putea împinge pe Călin Cristea titular.

Grigoraş Junior, atacant

Mijlocaş la închidere: Plecarea lui Pintilii la Steaua a lăsat un gol imens la mijloc. Adus de la UTA, Alin Ignea (23 de ani) a fost folosit doar în primul amical cu Krivoi Rog şi nu pare încă să fie de nivelul ligii 1. Samoel Cojoc de la Oţelul nu a jucat niciun minut din cauza unei accidentări aşa că Grigoraş trebuie să apeleze la o soluţie care nu-i convine sută la sută. Dan Nistor va fi trecut în centrul liniei de mijlocaşi, deşi calităţile lui l-ar recomanda pentru un post ceva mai ofensiv.

Mijlocaş central dreapta: Claudiu Voiculeţ e titularul de drept al postului rezervat lui Xavi la Barcelona. Voiculeţ s-a accidentat însă destul de rău la Poiana Braşov şi a ratat toate testele din Austria. În plus, „giuvaierul” e suspendat pentru meciul cu U Cluj după cartonaşul roşu încasat în ultima etapă a sezonului trecut. În aceste condiţii locul lui va fi luat de nou sositul Răduţ, urmând ca din etapa a doua, Grigoraş să mişte câteva piese din domino.

Mijlocaş central stânga: Postul lui Nistor din sezonul trecut va fi ocupat de Alex Maxim în prima etapă. Max e însă doar o soluţie de conjunctură, urmând ca din etapa a doua, tridentul de la mijloc să fie format din Voiculeţ, Nistor şi Răduţ. Mijlocaşul împrumutat de la Steaua are avantajul de a putea fi folosit pe mai multe posturi, urmând să-i fie de mare folos lui Grig în acest sezon.

Atacant dreapta: Grigoraş junior e favorit la titularizare în prima etapă. De altfel, el a fost folosit titular şi cu Krivoi Rog şi cu Kecskemet. Din etapa a doua, aici va reveni însă, cel mai probabil, titularul de drept, Alex Maxim. În cărţi va mai intra şi Cosmin Băcilă dar asta abia peste o lună. Francezul Karim e asul din mâneca lui Grigoraş iar antrenorul l-a folosit deja titular în 3 amicale.

Atacant stânga: Grigoraş are multiple soluţii: Ibeh, Karim, Maxim, Cristea şi poate chiar, Răduţ. Nigerianul Ibeh are însă clar prima şansă de a ocupa postul lui Stromajer din prima parte a sezonului trecut. La fel ca slovenul, Ibeh e jucător de picior drept şi va percuta în centru ori de câte ori va avea ocazia.

Atacant central: Nu sunt mari diferenţe faţă de anul trecut. Pena s-a lăsat aşteptat degeaba până acum aşa că Grigoraş va trebui să se bazeze pe Lemnaru şi Matulevicius. Practic lituanianul de 23 de ani se alătură lui Lemnaru (8 goluri sezonul trecut) şi va încerca să înscrie mai mult ca Batin (5 goluri). Matulevicius pare favorit la titularizare şi, la fel ca Lemnaru, a înscris de 2 ori în Austria.

Pandurii lui Grigoraş în 4-3-3:

Cu U Cluj: Mingote – Unguruşan, Viera, Mamele, Vlad – Răduţ, Nistor, Maxim – Grigoraş, Matulevicius, Ibeh.

Cu CS Turnu Severin, etapa 2: Mingote – Unguruşan, Viera, Mamele, Vlad – Voiculeţ, Nistor, Răduţ – Maxim, Matulevicius, Ibeh.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: