Grigoraş: Primele 3-4 etape vor fi grele!

Pandurii s-a calificat greu în sferturile Cupei Ligii Adeplast, după victoria cu 1-0 la Mediaş, printr-un gol marcat în prima repriză de prelungiri. Un meci descris de antrenorul Grigoraş ca fiind unul slab. „Vom încerca să punem la punct problemele pe parcurs, va fi mai greu în primele trei, patru etape”, a spus Grigoraş. Pandurii joacă primul meci din campionat vineri, la Craiova, cu CSU, iar pe 3 august debutează pe teren propriu, cu CFR Cluj. „Sperăm să ne îmbunătăţim jocul, sunt 3-4 jucători noi care au evoluat puţin anul trecut şi se vede acest lucru, relaţiile de joc suferă. Dar sunt convins că putem să ne atingem obiectivul propus, locurile 1-6. Nu am avut creativitate, dar sunt convins că meciurile viitoare vor fi altfel", a declarat Petre Grigoraş la Look TV. (A.P.)

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: