Grigoraş: Să rămânem modeşti

Adept al paşilor mărunţi şi al pregătirii fiecărui meci în parte fără a se gândi la ce va urma, Grigoraş nu face calcule pe termen lung. Tehnicianul pandurilor nu vrea să prognozeze nici de câte puncte are nevoie echipa pentru a se salva date fiind numeroasele surprize din prima ligă. „La cât de multe surprize sunt în campionatul nostru e greu de spus câte puncte ai nevoie pentru a te salva”, a spus Grigoraş care nu mai face demult calcule apreciind că acum 10-15 ani se mai putea face un calcul de la începutul campionatului referitor la punctele necesare pentru salvare de la retrogradare dar în ultimii ani campionatul a devenit mult mai puternic şi calculele nu se mai potrivesc pentru că echipele sunt de valori apropiate.  Clasamentul actual îi dă dreptate antrenorului, campioana fiind undeva la jumătatea clasamentului, pe acolo pe unde se regăsesc şi nume de top din prima ligă. „Trebuie să tratezi jocurile foarte serios, să încerci ca jocul echipei să fie unul bun şi consistent, iar dacă jocul e constant e imposibil ca la sfârşit fotbalul să nu te răsplătească. Atâta timp cât nu respecţi fotbalul şi nu respecţi fiecare joc în parte, mai devreme sau mai târziu te pedepseşte”, şi-a exprimat tehnicianul pandurilor filozofia în ceea ce priveşte paşii mărunţi în fotbal. Pentru a-i ţine conectaţi la importanţa fiecărui meci, Grigoraş le cere jucătorilor săi să rămână modeşti, la fel ca locul ocupat în clasament „Să rămânem oameni modeşti, conştienţi de valoare şi locul ocupat în clasament. Nu am luat luna de pe cer şi am adus-o la Târgu Jiu. Ce să facem, să ne bucurăm după un meci, să sărbătorim o săptămână şi apoi să pierdem trei meciuri şi să plângem-”, spune antrenorul pandurilor care nu vrea să scape situaţia de sub control.

Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: