Grup energetic de 900 de milioane de euro la Rovinari

Grupul energetic de circa 600 de megawatti nu este o fabulație, a declarat directorul CE Oltenia, Constantin Bălășoiu, la Târgu Jiu. Acesta a dat asigurări că noul grup va fi construit împreună cu o firmă străină care va veni cu jumătate. Cât despre partea din contul CEO, Bălășoiu spune că problema este ca și rezolvată.

Sucursala Electrocentrale Rovinari va începe demersurile pentru construirea unui grup energetic. Faptul că acest grup energetic va fi construit la Rovinari este tot mai aproape de înfăptuire, o declarație în acest sens dând și directorul CEO. “Viitorul apropiat înseamnă un grup energetic nou de peste 500 de megawatti, probabil că va fi de 600 de megawatti. Investiție de peste 900 de milioane de euro. Nu vă vorbesc despre această investiție fabulând, vreau să vă spun că din această cifră de 1, 2 miliarde, partenerul străin va pune circa jmătate, iar noi avem din cealată jumătate 330 de milioane de euro”, a declarat directorul executive al companiei. Acesta a explicat și de unde sunt banii. “Vom primi, datorită articolul 10 C din Directiva 97 a Uniunii Europene din 2009, un număr important de certificate gratuite pe care le vom folosi pentru finanțarea a circa 25 la sută din totalul investiției de 900 de milioane de euro care reprezintă pragul necesar atingerii realizării acestei investiții”, a adăugat acesta.

Bălășoiu a mai spus că sunt programate și alte investiții de mediu. “Din programul de un miliard de euro avem peste 700 de milioane de euro investiții pentru mediu, modernizări, retehnologizări și așa mai departe”.

 

Vizualizări: 183

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: