Gunoiul de sub preşul liberalilor

Politicienii sunt în marea lor majoritate oameni fără cuvânt. Pentru ei, o strângere de mână nu înseamnă nimic, un protocol este numai bun de aruncat, un pact este o hârtie fără valoare. USL a murit pentru că liberalii au fost înşelaţi de pesedişti. PSD a primit premierul, conform protocolului, dar când a fost vorba să fie Crin Antonescu candidat la prezidenţiale, au fost scoşi în faţă vorbeţii de partid pentru a-l ataca până când a plecat cu tot cu partid din USL. Efectul nu a fost cel scontat de Victor Ponta. Lipsa de cuvânt a fost unul din multele motive pentru care a pierdut alegerile prezidenţiale.

La un an şi ceva distanţă, istoria se repetă. De această dată, liberalii sunt trădătorii, iar pedeliştii fraierii. PNL şi PDL s-au căsătorit la tribunal, au făcut fuziune, nu alianţă. Ca şi USL, a fost tot un mariaj din interes, fără proiecte comune, doar cu scopul de a câştiga alegerile. Scopul a fost atins, Klaus Iohannis este preşedinte, iar între vechiul PNL şi vechiul PDL a izbucnit instant un război rece, negat în declaraţiile publice.

Zilele trecute, gunoiul a ieşit de sub preş. Primii trei lideri ai vechiului PNL – Alina Gorghiu, Marian Petrache şi Teodor Atanasiu – au fost la o întâlnire de partid la Bistriţa, unde au transmis mai multe mesaje, înregistrarea audio ajungând la presă. Pe înregistrare apare vocea lui Atanasiu, care spune că: „Noi, fără PD nu câştigam preşedintele. Ne-am ţinut de nas şi am făcut un compromis. ... Am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la preşedinţie al partidului şi ei ne-au dat sediul (râsete) ... avem 28 de judeţe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obţine. ... le-am dat şi iluzia că o să aibă primul ministru. N-o să-l mai aibă. ... Nu e corect deloc, dar n-am nicio reţinere. ... Liderii lor o să dispară rând pe rând”.

A vorbit puţin, cu subînţeles, şi Alina Gorghiu:„Pe mine mă interesează, în principal să am eu fostul PNL puternic aici. ... Nu trebuie să vă spun în cuvinte. Sper să înţelegeţi care e mesajul meu. Sunt sigură că vi l-au spus şi colegii mei. Voi trebuie să fiţi puternici, candidaţii din fostul PNL vreau să fie şi aşa mai departe. Da?”.

Acestea fiind spuse de factorii decizionali din vechiul PNL, foştii pedelişti nu prea au de ales. Nu le rămâne decât să plece în fundul gol, fără structuri, cu toate sediile lăsate în ograda PNL, spre satisfacţia lui Băsescu şi Udrea, care vor zice: V-am spus noi că Blaga desfiinţează PDL? Sigur că Blaga a avut cuvântul lui Iohannis, dar preşedintele poate invoca oricând faptul că este preşedinte şi nu se poate implica. Dincolo de ţeapa luată de pedelişti, liberalii ar fi trebuit însă să înveţe ceva din palma primită de Ponta de la electorat. Oricât de bine li se pare că stau acum în sondaje, să ştie că jigodismul va fi taxat la urne.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: