Guvernul Cioloş nu are o miză politică pentru anul 2016, cel puţin la nivel de declaraţii. Sigur, nu putem face abstracţie că vicepremierul este ideologul PSD, Dâncu, chiar dacă scriptic acesta nu o mai fi membru de partid. Pe de altă parte, nici premierul nu este chiar apolitic, din moment ce este susţinut de Partidul Popular European. Şi alţi miniştri au avut în trecut legături cu partidele, măcar la nivel de organizaţii de tineret. Dincolo de trecutul politic, întrebarea este dacă miniştrii lui Cioloş au miză politică pentru viitor.

Este guvernul Cioloş nucleul în jurul căruia va fi format partidul lui Iohannis? Va fi PNL sau un alt partid? Sunt analişti care spun că PSD va fi preluat de Dâncu şi PNL de Cioloş sau de un alt ministru din guvern. Nu acum, ci după ce vor mai fi puţin „reformate” de DNA.

Bine ar fi însă să nu fie aşa. Bine ar fi ca actualii miniştri să nu facă pasul spre politică. Oricum unii dintre cei propuşi au compromis puţin ideea de tehnocraţie, dacă la final se va dovedi că schimbarea de guvern a avut o miză legată de alegeri, ideea va fi şi mai compromisă. Un jurnalist spunea că acest guvern trebuie să lucreze în fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Cred că are dreptate, guvernul Cioloş trebuie să se concentreze pe relansarea investiţiilor, pe restructurarea sistemului bugetar, pe creşterea salariilor şi pensiilor pe bază de eficienţă, nu de pomeni, pe întărirea industriei, pe modernizarea învăţământului, pe dotarea spitalelor. Pe tăierea pomenilor, pentru că banii de la buget nu trebuie să mai ajungă la bolnavi închipuiţi şi la leneşi, ci doar la persoane suferinde sau vârstnice, care nu au capacitate de muncă. Noul guvern trebuie să le dea tinerilor motive să rămână în ţară, să îşi facă familii, să facă mai mult de un copil, pentru că scăderea natalităţii este una din cele mai grave probleme ale ţării.

Este destul un an de guvernare pentru toate acestea? Probabil că nu, la cât de înţepenite sunt ministerele în România, la cât de refractari sunt politicienii atunci când nu le iasă nimic. Şi totuşi, dacă oamenii ăştia ştiu ce au de făcut, cred că într-un an se pot face minuni.