Haldele de la CE Rovinari, transformate în sere

Consilierii Complexului Energetic Rovinari analizează posibilitatea ca pe o suprafaţă de peste o sută de hectare de teren, scos de sub sarcina exploatării miniere, să fie amplasate sere de legume.

Primarul din Rovinari, Dorin Filip, a declarat că a discutat această propunere cu directorul general al CE Rovinari Tiberiu Trotea, dar şi cu sindicalistul Marin Condescu, şi are sprijinul amândurora. „În acest moment consilierii complexului analizează problema din punct de vedere al legislaţiei. Oricum, acum ştiţi că legislaţia permite parteneriate publice private. Putem face acolo sere moderne şi la costuri mici. Complexul oricum plăteşte miliarde la APM pentru apa caldă care se duce în Jiu, distruge şi fauna“, a menţionat primarul Filip.

Acesta spune că serele s-ar întinde pe 150 de hectare de teren care nu mai este folosit de complex. „Avem nevoie de folie, de ţevi, care nu trebuie neapărat să fie noi. Vom pune ghivece, deci ne trebuie doar suprafaţa, nu e vorba despre calitatea pământului. Vă spun că am şi eu seră acasă şi nu costă foarte mult“, a adăugat primarul.

Acesta a mai spus că în afară de folosirea terenurilor ar fi rezolvată şi problema locurilor de muncă din Rovinari.  

TAXE

Primăria Rovinari primeşte anual 20 de miliarde de lei vechi, bani proveniţi din taxe şi impozite. Filip spune că cei de la CE Rovinari sunt conştiincioşi şi nu sunt în urmă cu plata.

AEROPORT

Filip a pus ochii pe terenurile de la CE Rovinari. Acesta crede că în parteneriat cu compania şi alte primării din judeţ ar putea face în aşa fel încât să facă un aeroport în oraş. Acesta crede că aceasta este adevărata problemă a lipsei investitorilor. 

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: